Sari la conținut

Adevărul despre acordul Iohannis-Dragnea pentru numirea lui Tudose

Mulți au căzut în plasa lui Dragnea și au înghițit teoria lansată de acesta, potrivit căreia, după demiterea lui Grindeanu, ar fi intervenit o înțelegere secretă între el și președintele României.

Concluzia sugerată de șeful PSD și propagată de televiziunile partenere, că numirea lui Mihai Tudose i-a fost impusă de Klaus Iohannis, a ajuns să fie luată drept certitudine. De ce a vrut Dragnea să credem că președintele este autorul moral al guvernului Tudose?

BUCURESTI - ZIUA STATELOR UNITE ALE AMERICII

Klaus Iohannis și Mihai Tudose participă la recepția organizată de ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței a Statelor Unite ale Americii, în București, marți 4 iulie 2017. Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Această narațiune îl urcă pe el și îl face tovarăș cu președintele. Dragnea, mână-n mână cu primul om în stat. Concomitent, îl deposedează pe Iohannis de un ascendent moral. Cu ce drept mai poate îndrăzni Iohannis să critice PSD și să le ceară socoteală dacă el este la fel de imoral?

În al doilea rând, Dragnea speră să-i transfere, dacă nu tot, măcar o parte din eșecul guvernul Tudose. Dacă noul premier va refuza să îi execute ordinele, precum Grindeanu, sau rezultatele vor fi proaste, va arunca responsabilitatea pe umerii celor care ”i l-au impus” pe Tudose: președintele și instituțiile care îl susțin. Așa se explică glumițele la adresa lui Tudose: ”Poate ar trebui să fiu şi eu la SRI, acoperit sau descoperit, să primesc şi eu atâtea întrebări.”

 

”Te las să distrugi țara câteva luni, poate câțiva ani, și eu apar pe post de salvator”

 

Aparent, Dragnea își subminează autoritatea, deoarece recunoaște, implicit, că este o caricatură de șef de partid. Un lider puternic, independent, fără belciug în nas, nu ar accepta să i se impună un premier despre care este convins că va pune în practică agenda altcuiva.

În realitate, Dragnea știe că promisiunile pe care le-a făcut în primul și în al doilea program de guvernare sunt imposibil de realizat. De aceea consolidează, zi de zi, ideea ”Tudose - premierul președintelui și al serviciilor”. Se va folosi de ea dacă va trebui să anunțe eșecul guvernării Tudose, la fel cum a făcut și cu Grindeanu. Atunci va plasa vina pe umerii adversarilor.

Din perspectiva președintelui, lucrurile sunt și mai clare. Cum ar putea Klaus Iohannis să facă o înțelegere cu un Dragnea care, prin noul program de guvernare, și-a întețit asaltul asupra României civilizate, responsabile și pro-occidentale? Cum ar suna o asemenea învoială? ”Te las să distrugi țara câteva luni, poate câțiva ani, și eu apar pe post de salvator”?

Dar și dacă am presupune, fără nicio dovadă, că Iohannis este un nou Machiavelli, deghizat în sas scump la vorbă și reticent în a intra în combinații dâmbovițene, ce i-ar putea oferi Dragnea ca se merite să bată palma cu el?

Liniște, stabilitate? S-a văzut din prima zi a guvernului Tudose, câtă liniște și stabilitate vrea capul PSD. Nu a trecut nicio oră de la învestire și aruncase deja trei bombe nucleare: impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate și, prin interpus, amenințarea cu desființarea Pilonului II de pensii.

Respectarea sau poate chiar întărirea puterilor președintelui? Exclus, câtă vreme Dragnea caută programatic, din decembrie încoace, să-l scoată pe Klaus Iohannis din procedurile de numire al șefilor din servicii, din magistratură și din alte instituții. Nu s-a schimbat nimic în ultimele zile sau săptămâni pe acest front. Din contră, Dragnea nu știe ce să mai facă ca să-și impună oameni fideli în poziții în care și președintele are un cuvânt de spus.

Este exclus ca Iohannis să nu înțeleagă că și dacă Dragnea ar avea ce să-i ofere, riscurile unor aranjamente secrete cu un om disperat sunt enorme și depășesc cu mult potențialele beneficii. Dragnea l-ar da în vileag fără nicio ezitare în clipa în care ar ajunge în pragul închisorii.

Cum ar mai da ochii cu europenii și cu americanii cărora le-a cerut intensificarea relațiilor economice dacă s-ar afla că el îl susține din umbră pe cel care tocmai a pornit cruciada împotriva companiilor străine? Și s-ar afla!

Cum le-ar mai cere sprijin partenerilor strategici în cazul în care PSD și ALDE s-ar decide să reactiveze planul de suspendare? La ce răspuns s-ar mai putea aștepta din partea lor după ce jocul său dublu ar deveni notoriu. Și cum să nu devină notoriu când nu doar propaganda lui Dragnea, dar și jurnaliști serioși vorbesc deja de el ca despre o certitudine?

 

Înțelegerea pentru Tudose, aceeași ca și pentru Grindeanu

 

Singura presupunere logică care se poate face este că o conversație Iohannis-Dragnea pe tema Tudose a avut loc în aceeași termeni ca și în decembrie, când Dragnea a apelat la Grindeanu ca soluție de avarie: ”Din cele șase nume pe care le-ați propus eu îl voi accepta pe ăsta. Dacă veniți cu altul, îl resping ca pe Shhaideh.” Iar Dragnea a spus da, pentru că nu poate uita eșecul cu Shhaideh, iar astăzi nu mai este nici pe jumătate la fel de puternic ca în decembrie.

De ce l-a acceptat Iohannis pe Tudose? Pentru că nu a avut altă variantă mai bună pe masă. Toți cei șocați, pe bună dreptate, de Tudose se uită cu reproș la Iohannis de parcă ar fi avut o mie de candidați aliniați în față și el l-a ales cu mâna lui pe cel mai ciufulit.

Nu. Ca să poată numi pe cineva trebuie ca mai întâi să îi fie propus de către Dragnea și Tăriceanu. Responsabilitatea președintelui se întinde fix până la limita pe care i-au trasat-o liderii majorității parlamentare. Limita lui este limita ofertei politice a PSD și a ALDE.

Uitați-vă în PSD și ALDE și spuneți cine ar fi fost mai potrivit. Da, ar fi fost câțiva oameni decenți și acolo. Atunci de ce nu i-au propus Dragnea și Tăriceannu pe unul dintre acești foarte puțini oameni rezonabili? Știm foarte bine răspunsul. Pentru că sunt antiteza lui Sevil, idealul lui Dragnea de premier obedient.

 

De ce nu este astăzi premier Sorin Moisa?

 

Dacă Iohannis ar fi putut să impună premierul, l-ar fi impus pe Sorin Moisa, fostul consilier al lui Dacian Cioloș, de exemplu. I-ar fi convenit lui Dragnea? Nu, evident! Dar dacă i se impunea, i se impunea. L-ar fi accepat, de nevoie. De ce nu este astăzi Sorin Moisa premierul României? Pentru că președintele nu este în situația de a impune și nici Dragnea în cea de a-i fi impus un premier.

Unul dintre oamenii decenți din PSD nu ar fi dat Ordonanța 13. De fapt, OUG 13 este hârtie de turnesol pentru veridicitatea teoriilor conspiraționiste care susțin că președintele are puterea de a-și impune premierul dorit. Dacă Grindeanu era omul lui Iohannis de ce a dat Ordonanța 13?

Atotștiutorii au tot felul de teorii abracadabrante, dar realitatea este că Grindeanu a fost propus de Dragnea și acceptat de Iohannis pentru că fiecare a primit asigurări de la apropiați că noul premier se va comporta conform dorințelor sale.

Dragnea a fost convins că va reuși să-l preseze și să-l determine pe Grindeanu să facă ce vrea el, deși știa că acesta are conexiuni, inclusiv de familie, cu alte triburi rivale. Iohannis a primit la rândul său asigurari că Grindeanu poate fi presat și/sau convins să nu treacă de liniile roșii.

În prima fază, când Grindeanu a cedat și a dat OUG 13, Dragnea a crezut că i-a ieșit calculul și l-a sustinut pe premier chiar dacă nu era fericit că îi lipsește entuziasmul stahanovist al lui Iordache și atașamentul lui Sevil față de marele conducător.

Când a văzut, după reacția străzii și după retragerea Ordonanței, că Grindeanu s-a desprins de tot de el și că își ia azimutul din acceași direcție din care a primit și Iohannis garanții de bună purtare, Dragnea a început să-l sape. Și când a realizat că nu îl poate convinge să revină sub tutela lui l-a executat.

A fost o pierdere pentru Iohannis? Evident. Prin Tudorel Toader și prin Viorel Ștefan, miniștrii Justiției și Finanțelor, Grindeanu reușise să pună o barieră între Dragnea și planurile sale în justiție și în economie.

 

Mesajul de la Washington

 

Deși i-a reproșat constant cedarea de la OUG 13, președintele ajunsese la un echilibru cu Grindeanu. Nu competența sa a contat, nici ideile sale reformiste (ambele absente), ci faptul că a respectat eternele minime cerințe. Liniile roșii din jurul statului de drept și al justiției.

Dar aici apar întrebările esențiale. Dacă Iohannis era relativ mulțumit cu Grindeanu și Iohannis are atâta putere asupra lui Dragnea, sau mai rău, este atât de băgat cu Dragnea în combinații oculte, de ce l-a lăsat pe Dragnea să-l demită?

De ce a acceptat să piardă un om aflat într-o funcție esențială, inclusiv din perspectiva unui risc potențial de suspendare, dacă stătea în puterea sa să împiedice asta? Nu există decât același răspuns pe care l-am enunțat mai sus: nu are puterea să-i impună un premier lui Dragnea și nici nu poate împiedica demiterea sa.

A creat Iohannis deliberat o criză, cu ajutorul lui Grindeanu? Avea nevoie de ea? Nici vorbă, dacă astea ar fi fost intențiile sale, i-ar fi ieșit perfect. Cu greu ar fi găsit un moment mai bun ca să declanșeze un război total cu Dragnea. Faptul că l-a desemnat rapid pe Tudose și că a pus din nou guvernarea în brațe alianței PSD-ALDE, asumându-și că îi va supăra pe mulți dintre susținătorii săi, demonstrează că motivele pe care le-a invocat public sunt reale.

Unu, România are nevoie în primul și în primul rând de stabilitate. I s-a transmis răspicat acest lucru și la Washington și la Berlin. Contextul regional este mult prea tensionat pentru a ne permite o perioadă lungă de instabilitate.

I s-a mai transmis, în Statele Unite, mai ales, că din toamnă promisiunile intensificării cooperării economice, pe care le tot auzim de ani buni, vor deveni, în sfârșit, realitate. La o scară pe care nici nu îndrăznim acum să ne-o imaginăm. De aceea, este mai important ca niciodată să nu zgâlțâim țara. Și poate tocmai de aceea, știind ce urmează și că nu îl ajută, Dragnea a ținut să detoneze bombele care pot ține departe marile companii străine.

 

Un context neprielnic acțiunilor în forță

 

Al doilea motiv pentru care Iohannis a ales să-l desemneze rapid pe Tudose este și cel mai evident. Și cu toate acestea, mulți aleg să-l ignore, ca și cum ar fi doar o scuză pentru lașitate. Președintele nu are instrumente constituționale pentru a răsturna ordinea politică rezultată din voința populară, exprimată la alegerile din 2016! Ceea ce înseamnă că nu are de ales. Trebuie să coabiteze cu PSD și ALDE, cât au majoritatea. O numire peste capul lor ar fi însemnat declanșarea unui război politic pe care președintele nu a avut certitudinea că îl va câștiga. Și atunci ce sens avea să tragă de timp? O variantă ideală de premier nu ar fi primit niciodată de la Dragnea și Tăriceanu.

În acest context neprielnic acțiunilor în forță, nu am niciun motiv să cred că lucrurile stau altfel cu Tudose decât au stat cu Grindeanu. Și Dragnea și președintele sunt convinși că îl pot influența, fiecare în direcția sa. Altfel, Dragnea nu l-ar fi propus niciodată. Altfel, Iohannis nu l-ar fi acceptat nicoodată.

Indiferent cât de slăbit a ieșit după moțiunea de cenzură, liderul PSD nu ar fi propus un om despre care să fie convins că nu are nicio șansă să-l tragă de partea sa. Dacă nu pentru alte motive, măcar și pentru că nu ar fi putut să-și convingă niciodată baronii aliați să îl accepte pe Tudose. Dragnea depinde ombilical de ei.

Cea mai bună dovadă că nu există niciun alt tip de înțelegere între Dragnea și Iohannis cu privire la premier este programul de guvernare pe care șeful său politic i l-a dat să-l execute. Este de trei ori mai problematic deât cel pe care l-a avut Grindeanu. Ceea ce înseamnă declarație de război inclusiv împotriva lui Iohannis.

Daca Dragnea ar fi dat înapoi de la planurile sale aberante, dacă ar fi rescris ”Biblia PSD” cu gândul la binele Romaniei, am fi putut suspecta o înțelegere în trei. Dragnea lăsa de el, președintele la fel și Tudose executa un plan de pace politică și socială. Noul program de guvernare, însă, face imposibilă o asemenea variantă.

La mișcarea lui Dragnea președintele nu are cum să raspundă decât cum a făcut-o la numire, cu acuzații dure, cu luări de poziție ferme care să calmeze temerile mediului de afaceri. Va fi obligat să demonstreze solidaritate totală cu România profesionistă.

 

Strategia lui Dragnea pleacă de la ideea că timpul trece în defavoarea sa

 

Lui Tudose i s-au dat în plic ordine gândite precis cu un singur scop: să îl transforme pe Dragnea în sfântul amărîților, al naivilor și al luptătorilor anti- capitaliști, chiar și cu riscul unei coliziuni frontale cu președintele și cu toți oamenii normali din această țară. De ce?

După cum am explicat în detaliu într-un alt editorial, strategia lui Dragnea pleacă de la ideea că timpul trece în defavoarea sa. Că e o chestiune de luni până ce îl va lovi o nouă condamnare sau se va deschide un alt dosar. Situațiile disperate impun măsuri disperate.

Noul program de guvernare pompat cu steroizii naționalismului economic de tip Orban, susținut de miniștri și consultanți cu filiații pro-Kremlin evidente, este o masură disperată. Ce speră, concret, Dragnea? Joacă la două capete.

Dacă îl convinge pe Tudose să riște totul pentru el și să aplice măsurile populiste va câștiga capital politic substanțial în bazinul său electoral. Iar dacă CCR și alte instituții îl vor ajuta să rămână în libertate și să se bucure de acest capital, va câștiga totul. Iohannis va fi izolat la Cotroceni, în cel mai fericit caz, iar Dragnea va juca pe tot terenul.

Dacă însă Tudose îi va trăda așteptările, precum Grindeanu, și va mai fi și obligat de o condamnare sau de un nou dosar să renunțe la funcții, își va fi asigurat măcar imaginea de martir. Dragnea – ” singurul politician care a îndrăznit să se lupte cu sistemul și cu ”coloniștii” pentru libertatea și propășirea natiei și care a fost învins mișelește de trădătorii neamului.” Martir și atât? Nu. Un martir care se va întoarce triumfal în politică, după, speră el, o scurtă absență.

 

Iohannis joacă exact pe dos decât a făcut-o Băsescu

 

Ce va face Iohannis? Ce a făcut și până acum. Va juca împotriva PSD exact pe dos decât a făcut-o Băsescu.

În loc să-i atace frontal, să le respingă propunerile de premier, să facă circ, să coaguleze forțat o altă majoritate, cu soluții imorale, încurajează diverse personaje și facțiuni să i se opună lui Dragnea. Obiectivul: să îi blocheze acestuia planurile, dar și să spargă unitatea de monolit a unui partid populist, care nu rezistă tentațiilor de a încerca să captureze din nou statul și să neutralizeze justiția.

Este o tactică mai bună decât opoziția frontală? Deocamdată, da. Mai ales pentru că nu are de ales. O victorie reală ar fi preluarea puterii de către altă coaliție. Dar, după cum s-a văzut, acum nu poate fi coagulată altă majoritate viabilă în Parlament.

Indiferent ce ar face președintele, PSD și ALDE nu ar pierde puterea decât dacă PNL ar putea să o preia. Dar PNL nu poate și nici nu este pregătit. Mulți dintre liderii liberali gândesc exact ca Dragnea și ca Tăriceanu. Altfel, nu l-ar fi ales pe Orban președinte.

Iohannis este obligat să-și conserve forțele și să aștepte un moment prielnic. Până atunci, tactica pe care o aplică acum îl protejează de pierderile de imagine, inevitabile dacă s-ar amesteca fățiș în lupta politică. Nici nu îi antagonizează prematur pe susținătorii PSD (le-a dat din nou guvernarea pe mână, rapid, fără hărțuială). Dar mai ales evită coalizarea liderilor PSD în jurul lui Dragnea, sub pretextul luptei împotriva unui inamic comun, care le refuză dreptul de a guverna.

Și mai important, își păstrează altitudinea morală care îi va permite să intervină decisiv atunci când va avea cu adevărat o altă majoritate în Parlament, care să susțină un guvern competent și responsabil.

 

Deocamdată, planul lui Iohannis dă semne că funcționează

 

Îi va ieși planul? Dacă vorbim de blocarea planurilor distructive ale PSD și a agendei personale a lui Dragnea, sunt semne că da. Dacă până și Antena 3 a ajuns să scrie că Tudose refuză să implementeze măsurile controversate din noul program de guvernare, este limpede că Dragnea are șanse mari să se confrunte cu un nou caz ”Grindeanu.” Și poate chiar mai rău.

Confirmarea vine chiar de la șeful PSD. Dragnea a declarat miercuri, la nici o săptămână de când se împăuna cu teoria lui despre multinaționalele hrăpărețe, că ideea impozitului pe cifra de afaceri va fi reanalizată, la fel ca și taxa de solidaritate. Ceea ce înseamnă că are probleme. Nu ar fi exclus ca în curând să concluzioneze că nu a făcut o afacere bună înlocuindu-l pe Grindeanu cu Tudose. S-ar putea să fi scăpat de dracu’ dar să fi dat de ta-su.

Succesul tactic al lui Iohannis, însă, depinde de mai mulți factori. Printre ei, onestitatea și abilitatea unora dintre colaboratorii săi. Dacă unii vor continua să pună mai presus de obiectivele președintelui, de interesul național, tranșarea unor dispute de clan, pe bani și pe influență, Dragnea va ieși învingător.

Așa a reusit să se reinventeze după sentința din 2015 când, deja condamnat, i-a suflat puterea în PSD lui Ponta, care era ”doar” urmărit penal. A jucat la mai multe capte, a profitat de rivalitățile dintre unii șefi de servicii de informații, a dat cu bani și cu vin în stânga și în dreapta. Ar fi o catastrofă pentru România să îi iasă încă o dată.

 

Zidul este atât de puternic cât suntem fiecare dintre noi

 

Planurile lui Iohannis nu se pot opri doar la neutralizarea potențialului distructiv al PSD. Ca lucrurile să intre în normal, odată pentru totdeauna, iar România să aibe un guvern care nu doar se abține de la abuzuri și fură cu măsură, dar și construiește ceva, este nevoie de mult mai mult. Dar nu doar Iohannis trebuie să se achite de misiunea sa.

Toți cetățenii responsabili trebuie să o facă. Și există un timp potrivt pentru toate. Pentru vot, pentru proteste, atunci când ne deranjează acțiunile actorilor de pe scena politică, fie putere, fie opoziție, fie președinte, fie instituții. Există un timp potrivit chiar și pentru intrarea în politică.

Zidul care ne apară de riscul unei întoarceri în trecut este atât de puternic cât sunt fiecare dintre oamenii care îl compun. Cât de puternici suntem fiecare dintre noi, cei ce ne dorim o Românie altfel. Dacă vom continua să așteptam doar de la alții să își asume eforturile și riscurile pe care le presupun apărarea câștigurilor din ultimul deceniu va trebui să acceptăm și că rezultatele ar putea fi altele decât cele pe care ni le dorim.