Sari la conținut

Trei pentru trecutul PNL

La expirarea termenului de depunere a candidaturilor pentru șefia PNL, s-au aliniat la start Ludovic Orban, Cristian Bușoi și Viorel Cataramă. Dincolo de ideile mai mult sau mai puțin îndrăznețe cuprinse în moțiunile prezentate și de negocierile în culise pentru susținerea candidaturilor, atrage atenția repetarea unor idei precum „victoria PNL”, „redobândirea încrederii oamenilor”, „recâștigarea electoratului de dreapta”, etc. Or, privind la lista de aspiranți la șefia PNL frapează tocmai faptul că marea formațiune liberală, rezultată din fuziunea a două partide medii, eșuează în a satisface una din cerințele de bază ale străzii: schimbarea, înnoirea și resetarea clasei politice prin promovarea de „oameni noi”.

Primul lucru care îți vine în minte când te uiți la cei trei înscriși în cursa pentru șefia PNL este zicala: „la vremuri noi, tot noi”. Nici Orban, nici Bușoi, nici Cataramă (presupunând, în cazul ultimului, că va fi și acceptată candidatura sa) nu sunt oameni noi în politica românească. Ba din contră. Fac politică de peste 20 de ani și au ocupat diferite funcții publice, după unii fără rezultate notabile. Și mai au ceva în comun cei trei: nu au câștigat nicio bătălie electorală pe cont propriu.

Orban a intrat în politică în 1992 și, de-a lungul timpului, a fost consilier local la sectorul 3 (1992-1996), consilier local la sectorul 1 (1996-1997), director în cadrul Agenției de Politici Energetice din România (1997-1998), secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (1998-1999), secretar de stat-șef al Departamentului Informațiilor Publice ale Guvernului (1999-2000), secretar de stat-președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (2000-2001), viceprimar al Capitalei (2004-2007), ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu (2007-2008), deputat. Este greu de spus ce rezultate au simțit oamenii „de rând” de pe urma tuturor acestor funcții, dar există șansa ca, întrebați despre Ludovic Orban, oamenii să-și amintească mai degrabă talentul muzical al acestuia sau modul mai puțin obișnuit în care îl prezenta, prin septembrie 2014, pe candidatul la Președinție Klaus Iohannis (scena „Cine tace și face? Cine comunică mai bine când tace?”, de la o întâlnire cu activul de partid din Dâmbovița).

Cei pasionați de politică și-ar putea aminti și că, la alegerile locale din 2008, Orban s-a situat pe locul patru în cursa pentru Primăria Capitalei, după Sorin Oprescu, Vasile Blaga și Cristian Diaconescu. Și tot în 2008, la alegerile parlamentare, Orban s-a situat pe locul doi în colegiul din București în care a candidat, dar a prins mandat de deputat la redistribuire.

Acum, flancat de baroni mai vechi sau mai noi, „galbeni” sau „portocalii”, Orban vorbește de construirea „unui PNL care să aibă forța să câștige toate alegerile de acum încolo”. Ceea ce uită el să spună, la momentul lansării, este completat de Ilie Bolojan, unul dintre principalii săi susținători: un proiect important al PNL este recâștigarea Președinției în 2019, pentru Klaus Iohannis. Spre împrospătarea memoriei celor doi și ai celorlalți lideri liberali care parcă refuză să vadă realitatea, și fosta conducere PNL, formată din Vasile Blaga și Alina Gorghiu, dădea ca sigură, în mai 2016, câștigarea de către partid a ultimelor alegeri locale și parlamentare. Ce a fost după închiderea urnelor, știm cu toții.

Bușoi, la rândul său, se laudă că este membru al PNL de 21 de ani, a fost consilier general în Consiliul General al Municipiului București (2004), deputat, europarlamentar (ales, pe listă de partid, în 2007, 2009 și 2014), președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în timpul guvernării Ponta (2013-2014) și a ratat, de puțin, să fie ministru al Sănătății. La începutul lunii decembrie 2015, era desemnat candidatul PNL la Primăria Capitalei, statut la care a renunțat, trei luni mai târziu, în fața realității sondajelor de opinie.

Nu puține sunt vocile, inclusiv din PNL, care apreciază performanțele lui Bușoi ca șef al CNAS și ca europarlamentar, dar aceleași voci inventariază lipsa de carismă a acestuia drept un major dezavantaj. Or, acest lucru contează enorm dacă ne gândim că PNL are nevoie de lideri credibili și puternici, capabili să funcționeze ca o locomotivă pentru partid.

Acum, Bușoi a pornit în lupta cu Orban vorbind despre PSD ca principalul inamic al PNL, despre pericolul ca PNL să nu mai conteze dacă nu se schimbă suficient pentru a putea învinge PSD. Doar că nu puțini sunt colegii săi de partid care nu îi văd pe social-democrați drept inamici. Ba din contră, votează cot la cot cu aceștia unele proiecte delicate, ies din sală când trebuie și se gândesc cu nostalgie la stilul Hrebenciuc ca deal-urile să continue indiferent de statutul de opoziție sau de putere.

Cât despre Cataramă, nici nu are rost să insistăm. Se știe prea bine cariera acestuia de om de afaceri, faptul că a făcut parte din mai multe formațiuni politice, că s-a vrut ba candidat la șefia PNL, ba la Primăria Capitalei, ba la Președinția României, renunțând de fiecare dată. Și acum, depunerea candidaturii pentru congresul din 17 iunie pare o glumă, începând cu declarațiile de genul „eu sunt un mic Trump al PNL” și continuând cu planurile sale de privatizare a sistemelor de învățământ și de sănătate ori de ștergere a datoriilor pe care le au trusturile private de presă. Rămâne de văzut dacă măcar va întruni toate criteriile pentru acceptarea candidaturii sale.

Până una, alta, la mai bine de doi ani și jumătate de la declanșarea fuziunii, liberalii nu reușesc să șteargă impresia că își consumă încă toate energiile în lupte interne, în negocieri subterane de genul vechiul PNL vs. vechiul PDL. Alegerile din filiale s-au dus după același șablon: cine cu cine negociază, cine reușește să-și prezerve sau să-și întărească influența, cine cui promite funcții mai multe sau mai atractive. Acum, în pregătirea congresului, unii lideri de filiale negociază și cu Orban și cu Bușoi, în dorința de a câștiga cât mai multe funcții în partid și locuri eligibile. Eligibile la ce? La viitoarele alegeri, după cum susțin unele surse liberale. Și, tot pe surse din PNL, o glumă: atât de multe promisiuni de funcții s-au făcut și încă se fac zilele acestea în PNL încât, ca să fie mulțumiți toți, ar trebui ca PNL să depășească la alegerile viitoare pragul de 50%.

Revenind la un ton mai serios, să presupunem că planurile optimiste ale liberalilor se vor realiza și, mai devreme sau mai târziu, partidul va fi chemat să formeze un guvern. În mod natural, candidatul la funcția de prim-ministru ar trebui să fie chiar președintele formațiunii. Îi vedeți pe Orban sau pe Bușoi într-o astfel de postură? Sau vor ajunge liberalii, iar, în căutarea disperată a unei locomotive, așa cum au făcut la alegerile precedente, când s-au agățat de imaginea ex-premierului tehnocrat Cioloș, pentru ca după aceea să apară voci care să spună că fostul prim-ministru „și-a bătut joc” de PNL?

Până atunci, să reținem ce spunea fostul președinte al PNL Crin Antonescu atunci când a anunțat pe cine sprijină: „la domnul Bușoi, avem un program deschis, care lasă speranța unei schimbări”, „la Ludovic Orban vedem aceleași metehne vechi, cooperativele din partid”, „până la urmă, amândoi au făcut parte din conducerea partidului și au avut aceeași poziție referitor la direcția în care acesta s-a îndreptat”.