Anul acesta, dezbaterea publică din jurul Untold a prins o cu totul nouă amplitudine. Vocația unui astfel de eveniment a fost pusă sub semnul întrebării de fermii contestatari ai prestației lui Gheboasă. O buclă moralistă de interpretări fade care par să anuleze istoricul bogat, transgenerațional de vulgaritate exprimată prin canale muzicale și-a găsit punct de cotitură în momentul scenic al unui tânăr care inspiră promiscuitate prin repertoriul său și maniera în care îl livrează. Accesul minorilor la astfel de acte subculturale a fost descoperit de arheologii moralismului mioritic în siturile de la periferia Cluj Arena, însă soluțiile de politică publică prin care adresăm chestiunea apetitului pentru consum și creație culturală în rândul tinerilor mai pot aștepta. Ar fi păcat, totuși, ca, după o asemenea desfășurare de forțe, conversația asupra festivalului Untold să se rezume la o nepotolită publicitate de discursuri salvaționiste asupra unei non-probleme.
Festivalul Untold a devenit, incontestabil, un instrument diplomatic de dublă factură. În plan local, pentru Municipiul Cluj-Napoca, Untold a proiectat oportunitatea constituirii unui brand unic de diplomație urbană. Capitala Europeană a Tineretului din 2015 a dobândit, prin acest festival, titulatura de hub regional al distracției și al industriilor creative printr-o desfășurare de forțe unică în România până la momentul respectiv. Ca destinație turistică, orașul a căpătat noi valențe, pe care administrația și economia locală le-au fructificat negreșit. Ulterior, chiar dacă nu într-o manieră formală, oficială, directă, Untold-ul a devenit un simbol al unei diplomații culturale neconvenționale pe care România de abia acum descoperă că o poate materializa în eforturile sale de afirmare pe scena europeană și internațională. De aici până la a capitaliza potențialul unui astfel de proiect este nevoie, însă, de o reflecție strategică largă, iar mai jos prezint câteva direcții pe care un astfel de proces le poate încorpora.
Povestea acestui festival pornește de la un soi de poziționalism mnemonic (reinterpretarea unor valențe istorice, culturale și identitare specifice unei comunități în scopul dobândirii unui statut autoperceput într-un cadru mai larg) clădit în jurul unei narațiuni transilvănene feerice. De altfel, Untold nu este singurul festival din regiune care efectuează un astfel de demers, Sziget (Budapesta, Ungaria) și Exit (Novi Sad, Serbia) fiind alte două exemple notabile; totuși, Untold pare să fie festivalul care a reușit să atragă cea mai solidă aderență în jurul proiecției sale din partea unor artiști și comunități de participanți de talie globală. Audiența Untold este, la rândul său, profund integrată în amplitudinea acestei narațiuni, iar turismul de distracție românesc crește exponențial tocmai din pricina acestui festival și prin prisma altor evenimente similare (Neversea, Electric Castle, Saga, etc) capabil să se poziționeze printre cele mai prestigioase la nivel global prin unicitatea ofertei sale.
Dacă a trebuit ca Regele Charles al III-lea să ne spună că România poate deveni o destinație ecoturistică de prim rand pentru ca noi să descoperim acest potențial, am certitudinea că nu e nevoie să ne repete zecile de DJ și artiști de top la nivel global că România poate deveni „capitala europeană a distracției” în sezonul de vară. Inițiativele private ale organizatorilor de festivaluri și evenimente culturale din România demonstrează capacitatea României de a livra experiențe unice pentru audiențe internaționale - de la Untold-ul care revitalizează inima Transilvaniei până la Neversea, festivalul ce dinamizează malul mării la debut de sezon estival sau proiecte mai mici, precum SculptFEST din comuna bihoreană Căbești, eveniment care îmbină land art-ul cu folclorul românesc, moldovenesc și lăutăresc. Spre deosebire de Coreea de Sud, stat care a creat stimulente pentru apariția unui întreg gen muzical (K-Pop) care să transforme țara într-o putere soft globală, guvernul nostru pornește dintr-o poziție privilegiată - 50% din muncă a fost îndeplinită.
Potențând industriile creative, România poate deveni o destinație de turism cultural majoră pe harta Europei și, chiar mai mult, își poate spori șansele de poziționare ca lider regional, ca putere soft și cluster cultural într-o Europă din ce în ce mai dinamică. Dar, totuși, de ce ar avea curajul România să spună publicului larg, internațional, „let me entertain you”? Simplu! Dispune de capitalul necesar. De la ia românească ce poate deveni, printr-un program de investiții dedicat, punct de atracție pentru marile branduri vestimentare globale până la turismul experiențelor culturale, creative, pe care deja actorii privați îl clădesc și, cu puțin sprijin, îl pot duce spre noi culmi, o singură piesă mai lipsește din puzzle: curajul unei abordări antreprenoriale, inovatoare, disruptive la nivel central.
În felul acesta, adresăm și o chestiune ce precipită spațiul public în aceste momente: consumul și creația culturală în rândul tinerilor. E clar că o astfel de misiune de țară ar capitaliza întocmai potențialul creativ al tinerilor. Ei stau, până la urmă, în spatele industriei creative care astăzi ne furnizează noi orizonturi de dezvoltare. Numai abordând această problematică din perspectivă de politică publică de tineret, culturală, educațională și creând premisele necesare pentru a stimula și investi în creația și consumul cultural de înaltă calitate în rândul tinerilor ne putem onora, ca societate, vocația. Nu ne permite nici episodul pe care îl traversăm în plan internațional și nici crizele suprapuse pe care avem responsabilitatea de a le gestiona să maximizăm dezbateri moraliste lipsite de busolă, irosind capitalul uman și creativ ce are menirea și determină oportunitatea de afirmare atât pentru România, cât și pentru generația sa tânără, într-o ecuație internațională mult mai promițătoare.
Oare este întâmplător că mii de tineri diasporeni aleg să se întoarcă acasă întocmai pentru a participa la festivalul Untold? Până la urmă, statul român nu a dezvoltat încă un program pe tiparul celor pe care guvernele din multiple state europene, printre care Irlanda și Ungaria le-au nuanțat - programe menite să acorde vizite și oferte culturale ample în țara de origine generațiilor de tineri diasporeni născuți în statele de destinație. De ce nu, România ar putea crea o astfel de inițiativă pentru tinerii români din afara granițelor, iar festivalurile ar putea reprezenta un punct de atracție. Sau, chiar mai mult, România le-ar putea acorda tinerilor un rol central în proiectul său de țară. Orice opțiune este mai constructivă decât aceea de a amplifica la nesfârșit o dezbatere care nu pare să scoată la iveală nimic productiv.
