Arad | Cu pătura în tramvai

Data publicării:
tramvai
Navetiştii care circulă cu tramvaiul între Ghioroc şi Arad trebuie să se îmbrace cu haine foarte groase, să poarte căciuli, fulare şi mănuşi şi chiar să vină cu pături de acasă ca să reziste unei călătorii de o oră şi 20 de minute. Azi dimineaţă, cei peste 100 de călători se plângeau că, deşi în mijlocul de transport în comun sunt patru suflante, acestea nu fac faţă temperaturilor foarte scăzute. Reprezentanţii companiei spun că situaţia se va remedia în câteva zile.

„Nu încălzește deloc tramvaiul ăsta? Deloc, deloc uitați, bate vânt, e rece rece, uitați aici ce căldura e.”

Reprezentanţii Companiei de Transport din Arad spun că tramvaiul stă peste noapte în aer liber şi îngheaţă, iar dimineaţa, chiar dacă sunt pornite cele patru suflante, acestea nu fac faţă.

„Am dus pătura de acasă, avem pe noi toate hainele din dulap, mănușile, nu mai știm cum să stăm, așa e de rece. Ne ia frigul de la picioare, ne îmbolnăvim și nu interesează pe nimeni”, spune o navetistă.

„Două bluze groase, uitați aici, pe gât amândouă, căciulă groasă, glugă de la o bluză groasă, geacă groasă... uitați-vă că nu mai știu de frig, uitați-vâ câte bluze, cojoc de piele de lînă, geacă groasă, pantaloni matlasați, ciorapi de lână”, completează un alt pasager.

„Deci vagonul ăsta, de când mă știu eu nu a dat căldură niciodată. Vagonul ăsta ar trebui la fier vechi de mult timp”, adaugă un alt navetist.

Reprezentanţii companiei de transport spun că navetiştii vor avea din nou condiţii decente în tramvai până la sfârşitul săptămânii.

„În transportul cu tramvaiul pe relația Arad-Ghioroc există un tramvai dedicat special pentru această rută, este un tramvai care, din păcate, săptămâna trecută a avut un accident, iar asiguratorul a venit numai ieri să facă constatarea, sperăm ca în următoarele două zile, el va fi repus în circulație, și atunci problema se va rezolva”, explică Cuvineanu Petru, director tehnic al Companiei de Transport Public Arad.

Tramvaiul care face legătura între Arad şi Ghioroc străbate un traseu de 22 de kilometri într-o oră şi 20 de minute, trece prin cinci localităţi, iar prima plecare este la ora 5:10.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita