Sari la conținut

Administratorii pregătesc pârtiile de schi în Poiana Braşov pentru weekendul prelungit

Deja în Poiana Braşov au venit turişti dornici să se bucure de prima zăpadă aşternută în acest an în staţiune. Copiii au fost cei mai incântaţi de peisajul alb de la înălţime.

"Prima zăpadă şi pentru mine este prima oară când sunt în zona aceasta", a spus un turist.

Administratorii domeniului schiabil din staţiune sunt pe ultima sută de metri cu pregătirea părţii superioare a masivului Postăvaru. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvaru, măsoară deja 20 de centimetri, iar tunurile de zăpadă au fost puse în funcţiune pentru ca în acest sfârşit de săptămână turiştii să schieze în condiţii bune.

Până acum au fost montate sistemele de siguranţă pe pârtie, plase de protecţie, balize şi saltele.

"S-au revizuit instalaţiile de produs zăpadă artificială, tunurile de zapadă, reţelele de apă şi de aer. În momentul de faţă suntem în ultima linie dreaptă cu ultimele pregătiri cu finalizarea reviziei maşinilor de amenajat pârtia şi a unei staţii de pompare", a precizat Dorin Drăgoi, administrator pârtii de schi, Poiana Braşov.

Nici hotelierii nu s-au lăsat mai prejos şi au pregătit oferte speciale pentru turiştii care vor ajunge la munte în acest weekend prelungit, când gradul de ocupare este de 100%.

"Am adus preţuri între 40 şi 55 de euro, în care este inclus piscina, locurile de joacă şi de afară şi înăuntru, bowling-ul, ping-pong şi biliard", a declarat Gabriel Roşca, director hotel

Comercianţii şi proprietarii centrelor de închiriere a echipamentelor de schi din staţiune nu sunt încă pregătiţi însă spun că o vor face până vineri. Nici preţurile echipamentelor nu au fost încă stabilite.

"Deocamdată nu s-au făcut, deci încă nu ştim absolut nimic. Dar întotdeauna au fost preţuri acceptabile pentru toată lumea", a spus Ioana Bogdan, comerciant. 

În Predeal stratul de zăpadă măsoară în prezent 10 cm, iar reprezezentanţii domeniului schiabil au pornit tunurile de zăpadă în speranţa că vor putea da drumul la schi la sfârşit de săptămână. Turiştii nu vor putea schia însă la Sinaia, pentru că stratul de zăpadă este sub 10 cm.