Bani europeni, doar cu albine mai multe 

Data publicării:
BANI APICULTORI

Cătălin Popa are 24 de ani este braşovean, are în prezent 40 de stupi în judeţul Bacău şi doreşte să se extindă. Pentru că nu are banii necesari, Cătălin avea în plan să acceseze fonduri europene prin măsura destinată tinerilor fermieri. Prevederile noului proiect al Programul Naţional de Dezvoltare Rurală îi schimbă însă priorităţle

"Îmi doream să iau proiectul să mă autofinanţez să mă ridic, să fac tot ce-mi doresc", spune Cătălin Popa.

Un apicultor trebuie să deţină cel puţin 220 de familii de albine ca să poată primi suma minimă de 12.000 de euro. Însă pentru suma maximă, adică 50.000 de euro, el ar trebui să aibă peste 1.000 de stupi.

"Beneficiarul trebuie să aibă domiciliul stabil în zona exploataţiei agricole, să nu mai aibă un alt loc de muncă decât eventual tot în apropiere pentru a se putea ocupa efectiv de agricultură", declară Nicoleta Buta - director Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov.

"În aceste condiţii probabil 2-3% din apicultori se încadrează în aceste criterii şi apicultorii au fost marginalizaţi. Noi, asociaţia crescătorilor de albine din România, o să facem o interpelare la directorul general APDRP să vedem în ce măsură s-ar putea modifica aceste criterii", spune Ioan Fetea - președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România.

În vechiul program, pentru 10.000 de euro trebuia să deţii doar 80 familii de albine, aşa că cei care au accesat atunci fondurile şi-au mărit efectivele. Este şi cazul lui Nicolae Aterman, un apicultor din Şinca Veche. "Banii i-am folosit şi pentru achiziţia familiilor de albine, i-am folosit în ideea de-a transporta familiile de albine în pastoral", spune apicultorul.

Prin vechiul program de accesare a fondurilor europene din 159 de proiecte depuse, 72 au primit finanţarea care s-a ridicat la aproximativ 3 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri