Copil agresat în curtea şcolii de tatăl unui coleg

Data publicării:
ELEV BATUT 181013

Incidentul s-a petrecut în penultima zi de şcoală. Părinţii copilului agresat au depus imediat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis în luna septembrie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Copilul are chiar şi un certificat medico-legal, în care se specifică o perioadă de îngrijire de două zile. Acum, oamenii legii efectuează cercetări împotriva părintelui agresor pentru efectuarea a şase infracţiuni, printre care lovire şi alte violenţe. 

"Familia copilului a depus două plângeri, care au fost înregistrate la unitatea noastră, în datele de 24 septembrie, respectiv 7 octombrie, anul curent. Într-una dintre plângeri este menţionată conducerea şcolii, iar în cealaltă, agresorul copilului", declară Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...