Directori de şcoli, nemulţumiţi de bugete

Data publicării:
DIRECTORI NEMULTUMITI

Pentru a face economii, directorul adjunct al liceului teoretic din Târgu Secuiesc care este şi profesoară de biologie va avea o normă formată din 14 ore, faţă de 9 câte avea până acum. Astfel, femeia nu va mai avea timp să se ocupe de probleme adminstrative ale şcolii, aşa că s-a gândit chiar să renunţe la funcţia de conducere pe care o deţine.

"Lecţia este sfântă şi la ore vrem să mergem şi nu vrem ca nimeni să aibă un handicap că directorul nu şi-a ţinut orele, deci să le fie frică părinţilor să dea copiii într-o clasă la care predă directorul şi să nu-şi poată ţine orele", a spus Mocsáry-Gondos Beáta - director general adjunct al Liceului Teoretic Nagy Mózes.

În cazul directorului general care este şi profesor de istorie, norma s-a mărit de la 4 ore la 14 ore. Totuşi soluţia nu rezolvă lipsurile financiare.

"Salariul ajunge numai în proporţie de 86% pe baza per capital ceea ce este aprobat de minister ", susţine Bejan András - directorul general al Liceului Teoretic Nagy Mózes.

Noua lege a bugetului este contestată şi de profesorii liceului care au decis să intre în grevă japoneză. Aceştia au purtat la ore banderole albe.

"Credem că finanţarea per capita aplicată fără să se ţină seama de specificul unor unităţi de învăţământ cum ar fi şi a noastră unde există profesori care sunt doctori care au gradaţia de merit şi probabil că finanţarea aceasta dacă se aplică, aşa cum se aplică nu o să ajungă pentru toate ", este de părere Budai Istvan - profesor de informatică.

În judeţul Covasna din cele 80 de unităţi de învăţământ doar 16 reuşesc să se încadreze în bugetele aprobate. Noua lege va aduce schimbări şi în câteva şcoli din Braşov.

"La nivelul judeţului Braşov încadrarea în bugete este asigurată în proporţie de 97-98 %, deci nu ar fi foarte mult de acoperit deci ", afirmă Ariana Bucur - inspector şcolar general, ISJ Braşov.

Costul standard per elev este în prezent de 2.492 de lei şi din aceşti bani trebuie să se asigure fondul de salarii şi celelalte cheltuieli ale şcolilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri