Fermierii renunţă la subvenţie

Data publicării:
SUBVENTIILE LU MOTORINA

Un astfel de caz este şi Radu Ghimbăşan, din Stupini. Acesta creşte animale de ani de zile. El are şi 12 hectare de pământ pe care cultivă legume şi furaje pentru hrana familiei dar şi a animalelor. Pentru a primi subvenţia de motorină, ar fi trebuit să depună cererea până astăzi.

În această situaţie sunt mai mulţi fermieri care au renunţat să mai depună cererea pentru subvenţie din cauza noilor condiţii de acordare.

" Faţă de anul 2012 când am avut 186 de cereri, anul acesta sperăm, ştiu eu până în 31 decembrie, când e data de referinţă pentru cererea iniţială să ajungem măcar la aceeaşi cifră. Dar pentru trimestrul IV când s-au decontat doar lucrările aferente trimestrului IV au fost cereri mult mai puţine ", a spus Ionel Toma Mărgărint - şef serviciu APIA Braşov. 

Una din condiţiile de acordare a subvenţiilor este ca fermierii să devină persoane fizice autorizate, sau întrepinderi individuale. Cei care au depus deja cererile sunt marii fermieri care îndeplinesc această condiţie.

" Ne prinde foarte bine că subvenţiile pe stupi nu se mai dă, din 2009 nu am mai luat.  Am consumat destulă motorină că ne-am mutat înm diverse locuri şi merg în pastoral ", a spus Nicolae Manceriu, un apicultor din judeţul Braşov.

Fermierii şi-ar dori totuşi ca statul să îi sprijine mai mult.

Până astăzi la sediul APIA doar 135 de fermieri şi-au depus cererile pentru obţinerea subvenţiilor pentru trimestrul IV al acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...