Sari la conținut

Ger de crapă pietrele la "Polul Frigului" 

Atunci când vine frigul la Întorsura Buzăului, nici maşinile localnicilor nu mai pornesc. Mai rău este că elevii şi profesorii sunt nevoiţi să meargă pe jos până la şcoală, pentru că microbuzele şcolare pentru că motoarele au îngheţat.

"Este destul de dificil, vin de la o distanţă de 3 km. Avem micorbuze pentru şcoală, dar adesea întârzie sau nu vin deloc pentru că motoarele sunt îngheţate", spune un elev.

Minima înregistrată la Întorsura Buzăului a fost de -28 de grade Celsius.

La astfel de temperaturi, localnicii trebuie să aibă mare grijă ca animalele din ogrăzi să nu sufere de frig. Petru Bularca le dă orătăniilor apă încălzită şi taie mai multe lemne pentru foc decât de obicei. Robinetul din curte l-a închis pe perioada iernii, de frică să nu crape de frig.

"Trebuie focurile încontinuu menţinute că dacă nu îngheaţă apa şi prin baie şi peste tot şi în grajd", spune Petru Bularca.

Localnicii care stau la bloc, aproape 600 de familii, sunt racordaţi la reţeaua de termoficare a oraşului. Aici funcţionează o centrală pe rumeguş, care în zilele geroase consumă chiar şi de trei ori mai mult decât într-o zi de iarnă cu temperaturi normale.

"Noi consumăm pe timp de 24 de ore cca 90 de metri steri, iar pe timp de vară cca 60 de metri. Deci consumul este enorm pe timp de iarnă", a spus Mircea Toma, director Termo Întorsura Buzău.

Nici zilele următoare locuitorii din Întorsura Buzăului nu vor scăpa de frig. La noapte se anunţă temperaturi de -35 de grade Celsius.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Alexandru Apetroae>