Iarnă la Bâlea Lac

Data publicării:
IARNA BALEA

Mulți dintre turiștii care au urcat la Bâlea Lac au crezut că este ultima lor șansă să vadă zăpadă, în sezonul acesta. Au găsit, însă, din belșug.

"Întotdeauna venim în luna martie-aprilie. E un peisaj foarte frumos, iarbă în partea de jos a muntelui, zăpadă sus. Și Bâlea Lac e un loc care întotdeauna ne place și încercăm să venim cel puțin o dată pe an", spune un turist.

"În Franța e vară. E ca vara, sunt 26 de grade. Așa că aici e puțin cam frig, dar e drăguț. Dar am fost și în București și în Sibiu, ieri și a fost foarte cald, de asemenea", spun un alt turist.

Complexul de gheață construit aici, unic în Europa de Est, primește în continuare vizitatori. Aproape 1.500 de persoane s-au cazat, iarna aceasta, în una dintre camerele Hotelului de Gheață. Mai puțin de 2% i-au alertat pe administratorii complexului, în miez de noapte, pentru că nu au mai rezistat de frig.

"Mai avem câteva rezervări săptămâna aceasta și probabil și săptămâna viitoare, vom vedea. Turiștii de zi vin din toate zonele, iar cazații, cel mai mult, din Anglia. Cei mai curajoși, da, sunt englezii și rezistă cel mai bine la temperaturile acestea", a declarat Andreea Voloşenco, reprezentant Hotel of Ice.

Turiștii care își rezervă o cameră la Hotelul de Gheață, pe ultima sută de metri, trebuie să știe că au inclus în preț loc de bagaje și duș fierbinte la Cabana Bâlea Lac, care se află la 200 de metri distanță. Preţul unei camere duble, pe noapte este de 440 de lei. Sezonul s-a încheiat, însă, pentru biserica de gheață, care a fost total acoperită de zăpadă.

La Bâlea Lac se schiază în continuare pe creste. Salvamontiștii avertizează, însă, că riscul de avalanșă este însemnat, grad 3 dintr-un maxim de 5.

Reporter: Adela Mohanu
Imagine: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...