Sari la conținut

Istoria Bisericii Negre, într-o expoziţie

Așa va răsuna în următoarele luni Biserica Neagră, odată cu deschiderea celei de-a 62-a stagiune a concertelor estivale de orgă, care marchează 175 de ani de la inaugurarea instrumentului muzical. Stagiunea din acest an va cuprinde 36 de concerte, iar brașovenii și turiștii vor fi delectaţi cu un program muzical variat.

"Există în Biserica Neagră în momentul de față 4 orgi, cu un repertoriu foarte divers, de peste 500 de ani, cântat de către artiști din țară și străinătate", susţine Steffen Schlandt, organist.

Vizitatorii vor vedea şi o nouă expoziție documentară. Realizarea acesteia a durat câteva luni și prezintă documente referitoare la cronologia evenimentelor din istoria bisericii. La expoziție este și o parte dedicată copiilor.

"Biserica Neagră nu este doar un edificiu de artă deosebit, ci este și un lăcaș de cult, cu o comunitate vie", este de părere Agnes Zigler, curator Biserica Neagră.

În cadrul expoziției există și un panou închinat personalității lui Johanes Honterus, refomatorul sașilor din Brașov și din Transilvania.

"Conține evoluția istoriei acestei clădiri, a bisericii negre în primul rând și istoria gândirii spirituale a acestei comunități care s-a manifestat în crearea și în modificările aduse acestui monument Biserica Neagră, a restaurării de după marele incendiu", spune Christian Plajer, prim-preot Biserica Neagră.

Programul de vară al Bisericii Negre este de marți până duminică între orele 10:00 și 19:00, iar duminică între orele 12:00 și 19:00. Un bilet de intrare pentru adulți costă 8 lei, iar pentru copii 5 lei. Stagiunea se deschide pe 3 iunie şi durează până pe 30 septembrie.