Luna ianuarie nu a adus nici zăpadă, nici profit în Poiana Braşov

Data publicării:
IANUARIE FARA ZAPADA

Pe pârtiile din Poiana Brașov este mai mult noroi decât zăpadă. Din cauza asta turiștii sunt tot mai puțini, iar teleschiul și telecabina funcționează la 10% din capacitate.  

Dacă iarna trecută turiştii abia îşi mai făceau loc pe pârtie, iar comercianţii numărau profitul generos la sfârşitul fiecărei zile, acum este exact opusul. Tarabele cu suveniruri, ceai fiert sau mâncare sunt închise. Puţini comercianţi se mai încumetă să stea în frig o zi întreagă, pentru câţiva lei.

Doar patru din cele şapte pârtii din Poiana Braşov sunt funcţionale, iar stratul de zăpadă nu depăşeşte 20 de centimetri. Astfel că puţini turişti se încumetă să urce pe pârtie.

Din 23 decembrie şi până acum, pe transportul cu cablu au fost înregistrate mai puţin de 200.000 de urcări. Cifra este mai mică decât iarna trecută, când în perioada Crăciunului, într-o singură zi, erau înregistrate 30.000 de urcări.

Specialiştii spun că, până acum, este cel mai slab din ultimii 10 ani. Lipsa zăpezii i-a făcut pe turişti să aleagă alte destinaţii precum Bulgaria, Austria sau chiar Elevţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...