Mai puţină brânză de la Bran anul acesta. Producătorii dau vina pe vremea capricioasă

Data publicării:
BRANZA BRAN

Locuitorii din Bran se pot mândri că se află printre ultimele comunităţi de oieri din ţară care încă mai pregătesc unele dintre cele mai delicioase sortimente de brânzeturi, după reţete unice, moştenite din străbuni. Nelu Mânjină este cioban cu tradiţie în zona Branului. Cu peste 20 de ani de experienţă în creşterea oilor şi cu 400 de animale în grijă, omul ştie mersul lucrurilor în stână. Producţie de brânză mică la fel ca anul acesta, de mult nu a mai fost, spune oierul, iar lapte a obţinut cu 30% mai puţin decât în alţi ani. Explicaţia este simplă: oilor nu le place ploaia.


Dacă în anii buni, de la jumătatea lunii mai şi până în octombrie, o oaie dădea în jur de 16 kg de telemea sau 10 kg de brânză de burduf, anul acesta, producţia a fost mai slabă. Doar 12 kg de telemea, respectiv 7 kg de brânză pe cap de oaie.

"Primăvara ne grăbim cu tunsul, că aşa e situaţia, le prind ploile, sunt ploi reci, reduc din lapte, greu îşi revin, vin alte ploi şi tot aşa. Pentru a lână am mai luat din brânză ca să plătesc tunzătorii, cu lâna nu am plătit nici jumătate. Este prost plătită şi nu avem ce face", spune Nelu Mânjină.

Nelu Mânjină a primit subvenţie 40 de lei pe cap de animal însă nu vor fi suficienţi când va trage linia, în octombrie, ca să îşi acopere cheltuielile pe acest sezon.

Miron Zecheru are 200 de oi. De obicei, omul dă brânza la intermediari, care o vând mai departe, evident, la preţ mai mare dar spune că în acest an nici nu a mai făcut brânză pentru vânzare.

"Nu mai ai cu cine lucra şi mulţi, cum am făcut şi eu, am lăsat mieii să sugă toată vara, nu am mai muls oile", a spus Miron Zecheru.

De la frământatul brânzei până la tarabă, însă, este cale lungă. Dacă oierii dau kilogramul cu 20-25 de lei, comercianţii ridică preţurile până la 38-40 de lei.

Kilogramul de brânză în coajă de brad, de la producător costă 25 de lei, telemeaua 20 de lei, iar urda dulce între 12 şi 15 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri