Ninsoare de aprilie

Data publicării:
ZAPADA

Dacă ieri temperatura depăşea 15 grade celsius, astăzi în staţiune, mercurul din termometre nu a urcat mai sus de 1 grad. Stratul de zăpadă în Poiana Braşov este de aproape 10 cm, iar ninsoarea nu dă semne să se oprească

Hotelierii au scos terasele încă de zilele trecute iar de dimineaţă s-au trezit cu mesele acoperite de zăpadă. Angajaţii complexurilor turistice ar fi trebuit să amenajeze spaţiul verde dar planurile le-au fost date peste cap. Au scos din nou lemne de foc din depozit şi lopata de curăţat zăpada.

Luaţi prin surprindere au fost şi cei cazaţi la hotelurile din Poiana Braşov. Mulţi turişti au venit la munte cu haine subţiri şi nimeni nu se aştepta să vadă atâta zăpadă în luna aprilie

Pentru că zăpada s-a depus rapid, autorităţile au şi luat primele măsuri, ca să preveni problemele în trafic. Mai ales că mulţi şoferi au trecut deja la cauciucurile de vară.

"Avem două maşini de deszăpezire în Poiana Braşov şi unul înspre drumul spre Râşnov. Acolo a nins cel mai mult. Împrăştie material antiderapant", spune Sorin Toarcea purtătorul de cuvânt din Primăria Braşov.

Din această noapte, de la ora 3:00 va intra în vigoare şi un cod galben de ploi. Sunt vizate judeţele Braşov şi Covasna, dar şi unele judeţe din nordul şi estul ţării. În zonele de munte va continua să ningă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri