Sari la conținut

Obiceiuri străvechi, duse mai departe

Obiceiul "Plugarului" este păstrat cel mai bine în satul Vad din comuna Şercaia. Bătrânii de aici spun că obiceiul se ţine de când se ştiu.

„Prindea şase boi şi punea plugu, se ducea ficiorii şi ara, ş-apăi după aia era Plugarul", spune un localnic.

„Căruţa era cu roţi de lemn, se îmbrăcau cu holdă de grâu, stătea pe grapă şi pe plug în căruţă primul care ieşea la plug", îşi aminteşte un bătrân.

Întreaga comunitate se adună în vatra satului în a doua zi de Paşte să vadă care a fost primul flăcău care a ieşit în acea primăvară la arat. Ceata de feciori ascunde plugarul de ochii lumii. O dată găsit, gospodarul este împodobit cu fire grâu verde şi purtat spre râu de către ceilalţi feciori, pe o grapa de lemn.

„Plugarul semnifică... se sărbătoreşte, de fapt, cel mai harnic băiat din sat, care a ieşit primul la arat în anul respectiv. Iar noi tinerii din satul Vad încercăm să ducem mai departe cu mândrie şi cu onoare această tradiţie", spune Plugarul de anul acesta, Adrian Debu.

Obiceiul adună an de an sute de curioşi, localnici, dar şi turişti

„Şi în satul de unde sunt eu era obicei, dar nu mai are cine să îl facă. Tot tineretul a plecat. Şi am auzit că aici, la Vad, se mai păstrează obiceiul", spune un vizitator.

La final, Plugarul stropeşte sătenii adunaţi pe malurile râului, dar mai ales pe tinerii recent căsătoriţi, pentru ca gospodăriile şi căsnicia lor să fie rodnice şi îmbelşugate.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Mihai Stan