Sari la conținut

Octav Bjoza, decorat de preşedinte

Este prima decoraţie oferită de Klaus Iohannis. Octav Bjoza este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România. El a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în timpul comunismului şi a trecut prin 14 penitenciare. Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat suferinţele şi crimele din perioda comunismului, dar şi din timpul Revoluţiei din 1989 şi a cerut ca cei vinovaţi să plătească.

"Societatea românească nu s-a vindecat complet de bolile trecutului, faptul că există încă oameni cu mâinile pătate de sânge care au săvârşit crime în timpul comunismului şi al revoluţiei şi care se plimbă liberi arată incapacitatea noastră ca societate de a-i găsi şi pedepsi pe cei vinovaţi. Consider că e dreptul şi obligaţia justiţiei de a-i identifica şi a-i aduce în faţa justiţiei pe cei care se fac vinovaţi, fie că vorbim de torţionarii din anii '50, '60 sau cei care au comis crime la Revoluţie", a precizat Klaus Iohannis - preşedintele României 

Gestul şefului statului a fost primit cu emoţie de fostul deţinut politic.

"Aveţi aci pe laterală 17 colegi de suferinţă. Ei însumează 300 de ani de condamnare din care 115 ani au fost şi efectuaţi", spune Octav Bjoza - preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic.

Octav Bjoza a fost un fervent opozant al regimului comunist. În tinereţe s-a înscris într-o organizaţie anticomunistă. La finele primului an de facultate, pe 25 iunie 1958, este exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Patru luni mai târziu, Tribunalul Militar Braşov îl condamnă la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. Acuzaţiile - crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Sentinţa i-a fost schimbată în 4 ani de temniţă grea. De-a lungul detenţiei, Octav Bjoza a trecut prin mai multe închisori şi lagăre de muncă, inclusiv prin cel de la Periprava, condus de temutul Ioan Ficior.