Sari la conținut

Pericol lângă clădirile Spitalului Județean din Covasna

Clădirea secției de Pneumologie a Spitalului Județean din Covasna este cea mai afectată. Din pe exteriorul imobilului au început să cadă bucăți de tencuială astfel că au fost montate plase de protecție.

"Tencuiala exterioară, ornamentele au început să cadă în anumite zone și în zonele cu circulație intensă a trebuit să luăm măsura de protecție în cazul în care cade o bucată mai mare de moloz pentru a preîntâmpina accidente", declară Gheorghe Câtea - responsabil cu întreținerea spitalului.

În lipsa fondurilor necesare pentru începerea reparațiilor conducerea spitalului a luat ca măsură de prevenție amplasarea plăcuțelor de atenționare. Reabilitări sunt necesare și la secţia de Psihiatrie și la clădirea spitalului vechi unde nu s-au făcut intervenții capitale de zeci de ani.

"Această clădire este veche, cu instalații vechi și într-adevăr avem probleme destule, în primul rând cu blocurile sanitare șia poi sunt ferestrele care nu se închid", spune Istvan Albert - medic primar interne. 

Din estimările conducerii spitalului pentru reparațiile la clădirea veche a spitalului sunt necesare 12 milioane lei, pentru secțiile de pneumologie și psihiatrie ar fi nevoie de 9 milioane de lei, respectiv 7 milioane de lei.

"Am făcut demersuri la Ministerul Sănătății pentru aceaste finanțări de mai mulți ani. Încă nu am primit o soluție favorabilă la adresa acestei solicitări", precizează Andras Nagy - manager Spitalul Județean Covasna.

Prin fața acestor clădiri trec zilnic sute de oameni. Unii nici nu au observat plăcuțele de atenționare.

"E bine că atenționează oamenii să aibă grijă să nu cadă peste ei. Dacă umblu pe acolo și îmi cade în cap?", spune un trecător.

Imobilul în care funcţionează secţia de Pneumologie este monument istoric, prin urmare trebuie restaurat în condiţii speciale.