Sari la conținut

Peste 1.500 de carcase de miel se vând în pieţele din Braşov

În cele patru pieţe agro-alimentare din Braşov au ajuns 42 de comercianţi cu aproximativ 1.500 de miei. Ioan Popica este crescător de oi din Vama Buzăului. A avut producţie bună la miei anul acesta - 400 de bucăţi. Ca mai toţi comercianţii, chiar dacă nu se poate plânge că duce lipsă de clienţi, omul nu reuşeşte să vândă foarte multe carcase întregi.

"Mai mult bucăţit, mai mult tranşat. (Reporter: De ce? Li se par mari preţurile?) Nu sunt mari dar e lipsă de bani, nu mai au oamenii unde să lucreze. (Reporter: Cum merg preţurile anul acesta?) Potrivit, aşa, 25, om mai scădea", Ion Popica - producător.

"Cât ne-a putut permite bugetul, atât! Cinci kilograme jumătate, să ne satisfacem şi noi pofta, că aşa e tradiţia. (Reporter: Cât v-a costat?) 130 de lei", spune un client.

Anul acesta, Paştele ortodox a picat mai târziu, mieii au avut timp să crească destul de mari iar mulţi clienţi nu vor să cumpere atâta carne. În plus, chiar dacă preţurile nu sunt cu mult diferite de anul trecut, rămân destul de ridicate.

"(Reporter: Cât costă la viu, cât la carcasă?) Viu a fost de la 10 până la 8,5 lei şi la carcasă, de la 25, acum diferă după cum vin clienţii", Kelemen Gyula - producător. 

"Şapte kilograme are...Jumătate de miel. (Reporter: Cât v-au costat aceste şapte kilograme?) 175 de lei. (Reporter: Cum vi se par preţurile anul acesta?) Nici mari, nici mici, nu pot să spun că sunt mici dar mno...o dată pe an acum...", spune alt client.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare au înteţit controalele la carne în această perioadă. Doar doi producători găsiţi cu probleme au fost obligaţi să îşi retragă marfa de la comercializare.

"Sunt şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6200 de lei. Pentru condiţii de depozitare, etichetare şi manipulare necorespunzătoare", dr. Irina Holerga - şef Serviciu Control Oficial DSVSA Braşov.

Până vineri, DSVSA mai face controale la ouă, lactate, cozonaci şi prăjituri.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Robert Piticu