Sari la conținut

Poliţia Rutieră înăsprește controalele

"Poţi detecta pe o rază mai mare de acţiune, da? Poţi să fii într-o zonă unde vin mai multe drumuri, într-o intersecţie şi atunci te poţi fixa în diverse zone, în funcţie de ce vizibilitate ai şi ce localizezi", spune cms. şef Liviu Naghi - purtător de cuvânt IPJ Braşov.

Aşa arată aparatul radar folosit cu succes de poliţiştii din străinătate în identificarea maşinilor care circulă cu viteze peste mediile impuse de lege. De luna aceasta, el a fost adus şi la Braşov şi este folosit într-o fază experimentală, însă funcţionează cu succes.

Aparatul poate să identifice o maşină de la 1,2 kilometri distanţă şi stabileşte vizteza sa de deplasare în doar 0,33 de secunde. În plus, nu poate fi localizat de aparatele antiradar şi permite mobilitatea agentului în orice punct.

"Este un cinemometru rutier de tip TruCAM, este vorba despre un pistol laser, care permite o mult mai bună mobilitate", spune cms. Mircea Constantinescu, Serviciul Rutier Braşov.

Aparatul costă 15.000 de euro. Dacă îşi va dovedi eficienţa, va intra şi în dotarea Poliţiei Rutiere Braşov. Statisticile spun că viteza neadaptată la condiţiile de trafic este principalul motiv al accidentelor rutiere în judeţ. La nici o oră de la testarea aparatului, poliţiştii au intervenit pentru un tânăr care, cel mai probabil tot pe fondul vitezei, s-a răsturnat cu maşina pe o linie de cale ferată.

"Am tras frâna de mână ca să nu mă duc mai tare, să mă urc pe calea ferată şi s-a întors maşina", spune şoferul.

Săptămânal, în judeţul Braşov, peste 500 de şoferi primesc amendă pentru depăşirea vitezei.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Alex Apetroae