Sari la conținut
News Alert

Protest în faţa uzinei Roman 

După trei luni în care nu şi-au primit salariile, angajaţii uzinei de autocamioane au ieşit în faţa fabricii ca să-şi strige nemulţumirea.

În tot acest timp fiecare a încercat să supravieţuiască aşa cum au putut.

"Am trăit de azi pe mâine, din banii de pe la soţie, noi avem datorii la bănci, avem datorii la întreţinere", a spus un angajat.

"Am ajuns să ne întreţină copiii. Asta este, e vorba de curent, nu vorbim de bănci, e vorba de întreţinerea de zi de zi, toate datoriile astea, dacă nu am plătit gazul, l-a tăiat", spune alt salariat.

După mai bine de două, patronul Ioan Neculaie a sosit la fabrică pentru a discuta cu muncitorii. Dialogul însă nu a durat mai mult de 10 minute timp în care omul de afaceri le-a spus că nu a avut bani însă va căuta soluţii ca să le returneze restanţele salariale.

Imediat după şedinţă angajaţii au revenit în halele uzinei ca să-şi continue programul de lucru. Şi în urmă cu şase luni angajaţii au trecut prin aceeaşi situaţie şi au primit lefurile cu întârziere.