Sari la conținut

Protest spontan la IAR Ghimbav

Compania aparţine de Ministerul Economiei, iar legea bugetului de stat nu permite majorarea salariilor decât cu nivelul inflaţiei. Protestatarii spun că firma a făcut profit în ultimii ani, aşa cum reiese şi din cifrele furnizate de Bursa de Valori Bucuresti. Producătorul de elicoptere IAR Ghimbav a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit mai mare de 20 de ori față de câștigul raportat după primele șase luni de anul trecut, valoarea acestuia crescând de la 1,65 milioane de lei la aproape 32 de milioane de lei. IAR Ghimbav asigură mentenanţa, reparaţii şi revizii periodice pentru elicopterele PUMA. Muncitorii spun că volumul de muncă a crescut şi doresc să schimbe prevederea din lege care limitează, la societăţile comerciale care au capital majoritar de stat, posibilitatea de negociere a salariilor.

"De vreo 5 ani ne chinuim să modificăm să modificam această prevedere. Am făcut intervenţii la Ministerul Economiei, la Ministerul de Finanţe, la Guvern, am intervenit prin Blocul Naţional sindical. Nu am reuşit să facem nimic în sensul ăsta", adeclarat Arpad Suba, lider de sindicat IAR Ghimbav.

"Ne îngrădeşte, pur şi simplu, să mărim salariile indiferent cât de mult vom munci. Ceea ce este o aberaţie. Toată lumea spune că munceşti mai mult, câştigi mai mult. Noi muncim mai mult şi nu câştigăm nimic. Dacă nimeni nu simte acţiunea noastră, o să o prelungim, adică vom ieşi şi altădată şi altădată, până se va simţi cineva să schimbe ceva", spune un angajat revoltat.