Reducerile şi gratuităţile din transport, suspendate 

Data publicării:
REDUCERI PENSIONARI

Peste două săptămâni, pensionarii şi veteranii de război, care vor să meargă cu autobuzul între două localităţi, vor trebui să plătească bilet întreg. 

Până acum, pensionarii aveau o reducere de 50%, iar veteranii de război puteau circula gratuit. Chiar dacă nu le convine faptul că vor rămâne fără aceste facilităţi, oamenii sunt conştienţi că şi transportatorii au cheltuieli mari.

Federaţia Operatorilor Români de Transport a decis să nu mai suporte subvenţiile oferite categoriilor defavorizate din cauza datoriilor pe care ministerul le are către ei. Măsura va intra în vigoare de la 1 septembrie, însă este la latitudinea fiecărui transportator în parte, să decidă dacă va renunţa sau nu la acordarea reducerilor pentru călători. "Frima mea are trei puncte de lucru, la Dorohoi, Iaşi şi Braşov, iar Ministerul Transporturilor are o datorie la mine de aproape 16 miliarde de lei vechi. Îmi mai permit să suport subvenţia până în luna octombrie, dar apoi sunt nevoit să anulez gratuităţile", declară Constantin Codreanu - managerul unei firme de transport.

În total, în judeţul Braşov, în evidenţele Casei Judeţene de Pensii, sunt mai bine de 140.000 de pensionari şi 800 de veterani de război.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri