Sari la conținut

Şeful Poliţiei din Sinaia, arestat preventiv

UPDATE: Şeful poliţiei din Sinaia a fost arestat preventiv. Procurorii DNA spun că acesta ar fi intermediat tranzacţii imobiliare de sute de mii de euro. Iniţial ar fi vândut apartamentele unui prieten, iar ulterior, din comisioane, şi-ar fi ridicat propriul bloc. Alături de şeful Poliţiei din Sinaia a fost arestat şi un om de afaceri.

După mai bine de opt ore în care a asistat la percheziţiile făcute în biroul şi în locuinţele sale, şeful poliţiei Sinaia a fost ridicat de jandarmi şi dus la DNA Ploieşti pentru interogatoriu. Procurorii au informaţii şi probe din care reiese că ofiţerul îşi proteja apropiaţii în faţa legii. Pe unii îi scăpa de amenzi, iar pe alţii de dosare penale ori controale iniţiate de alte autorităţi. În schimb, spun anchetatorii, ar fi primit bunuri de peste 40.000 de euro.

"Procurorii DNA l-au filat pe şeful poliţiei din Sinaia şi au descoperit că bărbatul prefera să primească foloasele necuvenite direct acasă. Şi nu vorbim de plicuri cu bani, ci peşte şi cantităţi importante de carne tocată", precizează Gerhald Ernst, reporter Digi24.

Procurorii au descoperit că şeful Poliţiei Sinaia locuieşte în acte într-o casă modestă, iar în realitate într-o vilă luxoasă.

Procurorii DNA au sesizat Agenţia Naţională de Integritate şi au ridicat acte de la primăria din Sinaia. Informaţiile le arată că imobilul a fost construit pe terenul primit de la primărie de fiul ofiţerului şi în mare parte cu sprijinul unui om de afaceri, ridicat şi el de procurori pentru interogatoriu.

Afaceristul deţine o agenţie imobiliară, o păstrăvărie şi o fermă din care îşi aprovizionează lanţul de magazine şi măcelării din Prahova. De la el ar fi primit şeful poliţiei şi adjunctul acestuia carne şi peşte. La audieri a fost adus şi al doilea om din Poliţia Sinaia, care însă a fost lăsat să plece, după ce a fost convertit de procurori în martorul acuzării. Nu numai că şi-a recunoscut vina, dar s-a şi angajat să colaboreze în anchetă. Acum este cercetat sub control judiciar şi a fost suspendat din funcţie.