Sari la conținut

Selecţie pentru Poliţie

Cosmin Mârzaru are 29 de ani. A lucrat în armată din 2014. Spune că experienţa din Direcţia Specială de Protecţie şi Intervenţie - o structură antiteroristă de elită a Ministerului Apărării, l-a învăţat să-şi păstreze sângele rece, în situaţiile limită cu care un poliţist se poate întâlni la tot pasul. Candidează pentru un post de agent la postul de poliţie din Odăile, judeţul Buzău.

"Ăsta mi-e profilul, pentru aşa ceva. Sunt o persoană mai dinamică. Mă simt atras de această meserie", Cosmin Mârzaru, candidat.

Peste 26.000 de candidaţi s-au înscris la concursul organizat în Poliţie, pentru recrutarea agenţilor, din viaţa civilă. Puţin peste nouă mii dintre ei au trecut probele medicale şi psihologice şi au ajuns, în această perioadă, la probele fizice. Evaluarea forţei şi rezistenţei candidaţilor a început pe 7 mai şi se încheie miercuri.

"Candidaţii au avut de susţinut două probe, una de flexie abdominală, prima probă, eliminatorie, bineînţeles; şi cea de-a doua, proba de rezistenţă, pe 800 de metri, respectiv am avut o serie de fete şi 1.000 de metri bărbaţii", cms. Ionuţ Anisoiu, examinator.

"O ocazie în viaţă care nu se-ntâmpă mai mereu", participant.

"Din punctul meu de vedere, beneficiile depăşesc riscurile", participant.

După probele sportive, candidaţii au de trecut, la sfârşitul acestei săptămâni, o examinare scrisă, cu întrebări din legislaţie. În ţară, cea mai mare concurenţă este pentru postul de agent în staţiunea Runcu, din judeţul Gorj. 135 de candidaţi concurează pentru singurul post disponibil la această unitate.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Lucian Păculea