Sari la conținut

SIBIU. Artă pe caniculă

Zidul din spatele unei stații de autobuz din Sibiu s-a transformat în spaţiu expoziţional pentru Dan Perjovschi, ilustrator recent premiat de Fundația Europeană pentru Cultură. Desenele acestuia sunt o critică a lumii contemporane.

"În alte părți lucrez în muzee, am rama asta a muzeului în jur. Aici sunt direct pe stradă, deci relația e mai directă și direct cu oameni care n-au treabă. Mă supun singur la un chin mare, pentru că, pentru un artist, când vezi că cineva trece și nici măcar nu observă, e dureros. Când vezi că cineva se uită și râde, e fabulos", precizează Dan Perjovschi - artist.

În altă parte a orașului a avut loc un spectacol de circ. Artiştii au recunoscut, însă, că au avut mult de furcă din cauza temperaturii care a trecut de 30 de grade.

În plin soare a cântat şi o orchestră germană, cu o tradiție de 90 de ani.

În cea de-a șaptea zi de festival, în Sibiu va răsuna muzica Fado şi vor fi susţinute noi spectacole de stradă, precum şi piese de teatru regizate de Silviu Purcărete și Pippo Delbono.