Sari la conținut

SIBIU. Jaguarul şi căţelul, cei mai buni prieteni

La Grădina Zoologică din Sibiu doi pui de jaguar s-au născut într-un singur an, din aceeași părinți. Noul locuitor al Grădinii Zologice din Sibiu a fost botezat Mihai, pentru că s-a născut în preajma sărbătorii de Mihail și Gavril.

"Timp de două luni jumate a fost îngrijit de către echipa de medici veterinari, pentru a putea supraviețui. Acuma, Mihai este zdravăn și așteaptă să fie vizitat", spune Marius Runca, director Zoo Sibiu. 

După ce mama sa a refuzat să îl mai alăpteze, puiul de jaguar a fost adoptat de o cățelușă, de la care a supt împreună cu Gavril, puiul natural al acesteia. Cei doi frați de lapte au locuit, în primele luni, în biroul medicilor veterinari ai Grădinii Zologice, care i-au supravegheat îndeaproape.

Cel mai bun prieten al puiului de jaguar a rămas cățelul Gavril.

"Sunt prieteni foarte buni, ați observat și dumneavoastră. Se joacă, se simt bine împreună și nu putem să-i separăm. Deci dacă am separa cățelul de jaguar sau jaguarul de cățel, imediat fac gălăgie. Se vede că le e urât", povesteşte dr. Liviu Todescu, veterinar Zoo Sibiu.  

Așa s-a întâmplat și în cazul fratelui său mai mare. "Mai" este puiul alături de care Klaus Iohannis s-a fotografiat anul trecut, după ce și-a anunțat candidatura la președinție. 

După trei luni în care Mihai s-a aflat în carantină, ca să fie protejat de viruși externi, din această săptămână, puiul de jaguar poate primi vizitatori. Deocamdată, este ținut într-un adăpost interior, până când temperaturile se vor mai îmblânzi.

Responsabilii Grădinii Zoologice din Sibiu se gândesc acum să aducă și femele de jaguar, pentru puii născuți aici. Deocamdată, la Zoo Sibiu se află toată familia de jaguari - părinții și cei doi fii, amândoi masculi.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu