Sari la conținut

Spectacol de derapaje

Etapa a patra din Campionatul Naţional al piloţilor de derapaje a început cu antrenamentele oficiale. Totul s-a întâmplat pe traseul din Prejmer. Circuitul are peste 1200 de metri lungime, o linie dreptă de 170 de metri, şapte viraje de stânga şi tot şapte de dreapta.

„Este un traseu destul de tehnic, nu este foarte greu, implică şi tehnică, dar şi viteză", spune Cătălin Trifan, pilot.

Cei mai buni piloţi români de drift au tocit cauciucrile la concursul din acest sfârşit de săptămână. Printre competitori au fost însă şi cei mai buni patru piloţi de drift din Bulgaria. La asemenea concurenţi, maşinile de concurs nu pot fi decât cu totul speciale.

„Modificat undeva la 450 de cai, stoc avea 250, dar acum trebuie să ne adaptăm, pentru că nivelul driftului în România a crescut destul de mult în ultimii ani", spune Marius Mitrache, pilot.

„Trebuie să ai o anumită sau de la o anumită putere în sus, undeva de cel puţin 300 de cai, ca să poţi să ai o evoluţie spectaculoasă şi de calitate", a spus Sorin Ene, pilot.

„Nivelul va fi foarte foarte ridicat. Ne ajută şi vremea, asfaltul este cald, avem aderenţă foarte foarte bună", spune Gabriel Imre, organizator

Etapa din acest weekend a fost câştigată de pilotul în vârstă de 20 de ani, Iulian Jumuga.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Răzvan Rădache