Staţie de sortare deşeuri, motiv de scandal la Rupea

Data publicării:
DESEURI RUPEA BETA 040913

Locuitorii de pe strada Hill din Rupea şi-au cumpărat case la ieşirea din oraş, tocmai pentru a se bucura de linişte. De doi ani însă, au parte doar de mizerie, mirosuri neplăcute şi se tem pentru sănătatea lor şi a copiilor lor. "Suntem plini de muşte, de şobolani, iarna nu ne putem întinde rufele", afirmă un localnic revoltat.

Nu doar oamenii de pe strada Hill au depus reclamaţii la autorităţi. Autorităţile locale cunosc situaţia şi au solicitat repetate controale din partea gărzii de mediu.

"Nu au niciun drept să funcţioneze pe raza oraşului Rupea. Mai mult, prestaţiile acestei firme sunt pentru localităţile din afara oraşului Rupea", declară Pompiliu Comăniciu, viceprimar Rupea.

Proprietarii firmei susţin, însă, că îşi desfăşoară activitatea într-o zonă industrială şi că oamenii ar fi trebuit să se gândească înainte să-şi cumpere case aici. Cât despre autorizaţie, reprezentanţii firmei dau vina pe autorităţi.

"Colectăm gunoaiele în conformitate cu legea, operăm legal, exact aşa cum sunt normele tehnice, dar nu am primit autorizaţie. Am depus dosarul, este complet, am depus în repetate rânduri, avem mai multe numere de înregistrare tocmai pentru că am tot completat şi nu am primit niciun răspuns, nici pozitiv, nici negativ", susţine Clara Tudosie, administratorul firmei de salubrizare. 

Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului afirmă că reprezentanţii firmei au depus un dosar incomplet spre autorizare, timp în care locuitorii au făcut sesizări. Comisarii Gărzii de Mediu au mers în control şi le-au sistat activitatea, pe motiv că derulau şi activităţi de transport şi sortare de deşeuri, nu doar colectare, aşa cum ceruseră iniţial. Imediat ce au apărut sesizările, firma era obligată să organizeze şi o dezbatere publică.

Anul acesta firma a înştiinţat APM că a intrat în insolvenţă şi că va depune un nou dosar. Între timp, comisarii Gărzii de Mediu au sancţionat firma cu 500.000 de lei. Conducerea firmei însă, nu a plătit amenda ci a contestat-o în instanţă. Reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că aşa se întâmplă cu jumătate din amenzile pe care le aplică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei EXCLUSIV
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”