Sari la conținut

TENIS. Nume importante la Braşov Challenger

Aflat la cea de-a XIX-a ediţie, turneul din categoria ATP Challenger Tour reuneşte la Braşov jucători puternici din circuitul ATP, precum spaniolul Pere Riba sau austriecii Gerald Melzer și Andreas Haider-Maurer. Blaz Rola, numărul 91 ATP va fi principal favorit la cucerirea titlului, jucătorul sloven venind la Braşov după un turneu câştigat anul acesta la Guangzhou şi trei finale disputate la Poznan, Sao Paulo şi Panama.

Adrian Ungur, locul 136 ATP, cel mai bine clasat jucător român la simplu în ierarhia mondială ATP, revine la BRD Braşov Challenger după finala disputată aici în 2012 şi semifinalele din 2005, 2009 și 2011. Marius Copil clasat pe locul 180 ATP şi Victor Crivoi de pe poziţia 258 completează trioul jucătorilor români prezenţi pe tabloul competiţiei. Şi în acest an turneul de la Braşov este transmis în direct de Digi Sport.