Sari la conținut

Trambulina K90, amenajată cu lopata

În pragul competiţiei care, la sfârşitul acestei săptămâni, va aduce pe Valea Cărbunării cele mai valoroase schioare ale lumii, organizatorii fac eforturi foarte mari ca să amenajeze trambulina pentru sărituri cu schiurile, chiar dacă acest lucru înseamnă să aducă zăpadă de la 15 kilometri distanţă, din munţi.

Peste o sută de voluntari lucrează zi şi noapte la Râşnov pentru ca pe trambulina K90, cea mai mare din complexul de pe Valea Cărbunării, competiţia de sărituri cu schiurile să se desfăşoare în condiţii optime. Majoritatea sunt foşti schiori sau antrenori ai loturilor actuale de sportivi, din Râşnov.

"Temperatura nu a fost propice pentru a face cu tunurile de zăpadă şi a trebuit să o cărăm de la Glăjerie, de sub munţi, cu camioane, cu multe cheltuială şi încercăm să fie gata la ora concursului, să nu avem niciun reproş din partea Federaţiei Internaţionale", spune Gheorghe Gerea - antrenor emerit.

"Eu lucrez ca antrenor de 25 de ani, asta fac de când mă ştiu, dau la lopată, amenajez, bat trambulina, nu e ceva nou pentru mine şi pentru antrenori. Ca sportiv acelaşi lucru am făcut, deci pot să spun că de 38 de ani aşa ceva fac", spune Gheorghe Băilă - antrenor lot naţional

Stratul de zăpadă trebuie să aibă 40 de centrimetri grosime, din vârful trambulinei, până în contrapantă şi trebuie să fie perfect nivelat. Pentru asta, un ratrak lucrează la foc continuu câteva ore pe zi.

"Acest utilaj a aşternut toată zăpada. Toată zăpada a fost depozitată într-un singur loc, a fost preluată, întinsă pe toată pârtia, în prezent o prelucrează astfel încât la ora concursului să avem o pârtie impecabilă", a declarat Adrian Veştea - primar Râşnov

Acesta este al doilea an consecutiv când, la Râşnov, au loc etape din Cupa Mondială Feminină la Sărituri cu Schiurile. Intrarea la competiţie este gratuită.

Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Lucian Păculea