Sari la conținut

Bani europeni pentru tineri şi şomeri

40 de şomeri şi tineri, cu idei de afaceri, pot beneficia de o astfel de finanţare. Maria Aldea, o tânără din Câmpia Turzii, îşi caută de trei ani un loc de muncă. A urmat Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, iar acum se gândeşte să aplice pentru finanţare şi să îşi deschidă propria afacere.

"Mă încadrez în grupa femeilor de până în 35 de ani și vreau din tot dinadinsul să profit. Să vedem, poate reușim. Domeniul meu este în mediu, inginer de mediu și aș avea persoane cu care să colaborez și să fac proiectul pe mediu. O parte cu panouri solare, să captez energia și probabil spre vânzare ulterior", spune tânăra.

Tinerii vor primi o finanţare pentru proiectele lor din domenii precum producţie, servicii, construcţii sau turism de până la 20.000 de euro. Trebuie să respecte însă condițiile stricte impuse de Uniunea Europeană.

"Cei care își înființează ori se gândesc să aplice cu un plan de afaceri fezabil trebuie să urmărească niște indicatori economici care să demonstreze că afacerea, în urma primirii acestui sprijin financiar, se va putea susține și ulterior acordării lui", a precizat Mihaela Breaz, director executiv al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Programul este implementat în zona oraşelor Turda şi Câmpia Turzii, unde rata şomajului a ajuns la 7%, aproape dublu față de media județului Cluj.

"Zona Câmpia Turzii este o zonă destul de vitregită din punct de vedere economic, prin închiderea unui mare operator economic. Există foarte mulți tineri din zonă, care trebuie să migreze spre alte locuri să își găsească oportunități de finanțare pentru afacere ori chiar locuri de muncă", a afirmat Petre Pop, manager de proiect.

"Da, e o idee foarte bună și da, aș aplica pe sport. Multe chestii pe sport se pot face, care ar folosi aici, în Câmpia Turzii, pentru că nu prea este", susţine un tânăr.

"Normal. Pentru a avansa, pentru a putea începe ceva: o afacere, un proiect. (La ce domeniu te gândești?) Să deschid un coafor, ceva", a spus o tânără.

În cadrul proiectului european, vor fi organizate și cursuri de formare profesională în domeniul antreprenoriatului, pentru 400 de persoane. Valoarea proiectului este de 5,5 milioane de lei.