Sari la conținut

Baschet. Derby la debut

Echipa antrenată de Dorin Pintea nu a pierdut doar calificarea în "sferturile" Cupei. Sean Barnette, Miljan Medvedj şi Branko Cuic s-au accidentat grav, iar dacă americanul va lipsi cel puţin o lună de pe teren, pentru cei doi sârbi se fac eforturi să joace luni cu prahovenii.

"Sean Barnette, ruptură musculară, va sta cel puţin o lună. Miljan Medvedj, primul lucru bun este că nu are nimic osos, deci e o entorsă sau ceva întindere musculară la gleznă. Trebuie să mai facemo ecografie astăzi, când vom afla mai bine. Iar Branko Cuic a avut o puternică contuzie la muşchi şi încă nu se poate antrena", a precizat antrenorul Dorin Pintea.

Revenit la Cluj după 10 ani, Tudor Jucan ştie ce înseamnă pentru publicul din Sala Sporturilor un meci cu CSU Ploieşti.

"Sper, din tot sufletul, am vorbit şi cu băieţii, să începem să jucăm mult mai agresiv. Când eram la alte echipe, am fost şi la finala cu Asesoft şi la o grămadă de meciuri când jucau aici şi ştiu că era arhiplină sala. Sper ca şi luni, la ora meciului, să fie la fel, pentru că asta poate să ne ridice cel puţin 50%", a afirmat Tudor Jucan.

Universitatea Cluj şi CSU Ploieşti s-au întâlnit în semifinalele campionatului trecut. Câştig de cauză au avut prahovenii, după 5 meciuri viu disputate.