Sari la conținut
News Alert

Caritate pe două roţi. Un bărbat face turul României pe bicicletă pentru a ajuta fetele abuzate

"Am plecat din Bacău, Roman, Iaşi, Vaslui, Tecuci, Galaţi, Tulcea", povesteşte Anton Duma.

După aproximativ două luni, a ajuns în inima Transilvaniei: Cluj-Napoca. Nu trebuie să te apropii, ca să îţi dai seama că biciclistul vine de departe. Singurul prieten în această călătorie, vehiculul cu două roţi, este dotat cu tot ce trebuie pentru a face faţă provocărilor de pe drum.

"Drumul a fost foarte greu, ploi, călduri, dar ploile m-au cam terminat", spune bărbatul.

Însă niciun efort nu este prea mare, spune el, atâta timp cât această expediţie este cu un scop nobil: să ajute 28 de tinere, victime ale traficului de fiinţe umane.

"Ele provin de la un centru de plasament, Asociaţia Betania are grijă de ele, să le sprijine, să le ofere un start în viaţă mai sănătătos, eu încerc să le ajut cu povestea şi cu banii", precizează Anton Duma.

Aşa se face că în fiecare oraş în care poposeşte încearcă să le spună oamenilor motivul demersului său. "Vând 5.000 de kilometri pentru 5.000 de euro. Oamenii donează, eu pedalez. Şi împreună ajutăm 28 de fete." 

Până acum trebuia să strângă 3.500 de euro, deoarece a parcurs o treime din traseul propus. Însă a reuşit să facă doar puţin peste 1.000 de euro, cu toate că iniţiativa este lăudată de cei care îl întâlnesc.

Turul caritabil se va încheia abia după ce biciclistul va parcurge şi cei 1.700 de kilometri rămaşi. După ce va trece prin Alba, Sibiu şi zona Făgăraşului, el se va întoarce la Bacău, locul de unde a pornit.