Sari la conținut

Castelele din Ardeal, un magnet pentru turişti

Cheile Vălişoarei, aflate în judeţul Alba, găzduiesc un vechi castel, ce a fost construit în preajma anilor 1300. Ceea ce a fost cândva o cetate de apărare şi vamă s-a transformat acum într-o pensiune frecventată, în special, de turişti străini.

În anii '90, un medic din Braşov a trecut prin zonă, s-a îndrăgostit de peisaj şi a cumparat ruinele vechiului castel cu 40.000 de dolari.

"Această idee i-a venit prin simplul motiv că l-a văzut de la intrare în chei şi practic i s-a pus la suflet. A spus: Ăsta e visul meu, acest castel o să fie al meu. L-a cumpărat de la stat şi l-a restaurat", povesteşte Camelia GOARNĂ, reprezentant al pensiunii.

Stâncile goale, pădurile de conifere şi drumul şerpuit dau un aer de basm întregii zone. Turiştii străini sunt fascinaţi de frumuseţea ţării noastre.

"Eu compar un pic Transilvania cu Pirineii francezi. Cred că peisajele de aici se aseamănă cu cele din Munţii Pirinei", spune un turist francez.

"Mi se pare că e foarte bine plasat, aici în aer liber, în munţi, practic la distanţă destul de mare de orice orăşel, sătuc, orice aşezământ locuit. Eram în căutare de castele în România şi am dat de el", a afirmat un alt turist.

Preţurile pentru o noapte de cazare se încadrează între 160 şi 200 de lei pe cameră, iar castelul dispune de 17 camere ce pot găzdui 40 de persoane.