Sari la conținut

Concurenţă mare la UMF Cluj-Napoca: la specializarea Tehnică Dentară sunt 7 candidaţi pe un loc

Examenul de admitere a început la ora 10:00 şi a durat două ore. Candidaţii au avut de răspuns la mai multe întrebări din biologie şi chimie. Tinerii au fost aşteptaţi la ieşire de părinţii care au avut emoţii la fel de mari ca ei.

"Eu îmi doresc foarte mult, pentru că el îşi doreşte. Nu vrea numai Medicină. Nu şi-a băgat dosarul, nu a dat examen în altă parte. Numai la Medicină şi numai Cluj. Pentru că e, zic eu, pe primul loc", a povestit un părinte.

Aproape jumătate dintre candidaţii înscrişi la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", în acestă vară, vor să studieze Medicina Generală, deşi la această secţie au fost scoase la concurs doar 290 de locuri bugetate.

"Eu vreau Chirurgie, dar probabil toţi studenţii din anul I vor Chirurgie", a spus unul dintre candidaţi.

"Am dat din biologie, chimie, 25 de întrebări din fiecare", a afirmat un alt candidat.

În total, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj s-au înscris 2.111 absolvenţi de liceu. Aceştia vor afla rezultatele obţinute la testul de admitere în mai puţin de 24 de ore de la ieşirea din sala de examen.