Credit pentru aeroport

Data publicării:
cladire aeroport

O comisie formată din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai Aeroportului s-a întrunit de urgenţă pentru a verifica actele cerute de banca creditoare. Autorităţile încearcă în acest fel să obţină cât mai repede banii, în condiţiile în care în 30 august expiră un nou termen de plată a lucrărilor executate la pista de 2.100 de metri.

"Se va verifica acea parte, dacă preţurile la care s-a facturat, dacă este vorba de factură, se regăsesc în contract, contractul şi factura este anexată şi cu situaţia de lucrări. O chestiune formală, dar care este foarte importantă pentru asigurarea că acei bani care se plătesc din credit se referă la pistă", a precizat Vakar Istvan, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Cluj.

Angajaţii aeroportului au cerut de mai multe ori în stradă garantarea de către Consiliul Judeţean a creditului, fără de care activitatea instituţiei ar fi grav afectată.

"Riscul foarte mare pentru noi este decredibilizarea aeroportului. Poate aduce pierderi de trafic, pot companiile aeriene să nu mai dorească să opereze la noi", a declarat luna trecută Angela Şuta, preşedintele sindicatului Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj.

Pista de 2.100 de metri a aeroportului a fost inaugurată în octombrie anul trecut. Primele plăţi pentru lucrările efectuate suplimentar trebuiau făcute la sfârşitul lunii mai.

"Sunt bilete la ordin scadente, termene la care curg acele plăţi care oricum se referă la pista deja efectuată ies din termen, unele au şi ieşit din termen. Primii bani erau scadenţi undeva pe la sfârşitul lunii mai-iunie", a afirmat Vakar Istvan.

"Plus că şi acum, în acest moment, din discuţiile pe care le-am purtat cu directorii, cu Garanti Bank, este vorba de un miliard de lei vechi ca şi penalităţi de întârziere", a precizat consilierul judeţean Mihai Seplecan.

Autorităţile vor trebui să restituie băncii împrumutul de 50 de milioane de lei în termen de 20 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri