Sari la conținut

Echipa naţională de handbal feminin caută selecţioner

Acesta a renunţat la post, după ce a ratat obiectivul la Campionatul European din decembrie anul trecut. "Tricolorele" au încheiat întrecerea din Ungaria şi Croaţia pe locul 9, deşi obiectivul stabilit era o clasare în primele 8 poziţii.

Pentru înlocuirea lui Gheorghe Tadici au fost vehiculate deja mai multe nume, printre care şi cel al francezului Olivier Krumbholz sau al danezului Jakob Vestergaard.

Fosta internaţională, Carmen Amariei, oferă o variantă interesantă pentru banca tehnică a Naţionalei feminine: "Un mixt de antrenori, unul străin cu unul român sau doi străini cu unul român, care să cunoască şi ei puţin mentalitatea noastră şi felul nostru de abordare al lucrurilor, să luăm şi ce este bine de la cei din vest."

Handbalul românesc îşi pune mari speranţe în fetele care au cucerit anul trecut aurul mondial la Under 18.

"Cel mai important este planul cu care s-ar prezenta acel sau acei antrenori care ar lua prima reprezentativă şi cred că în primul rând ar trebui să fie un plan cu referire la Under 18, la lotul de tineret şi după aceea, la lotul de senioare, pentru că, după cum am văzut şi la ultimul turneu final, se schimbă uşor-uşor generaţiile şi cred că amprenta cea mai mare trebuie pusă asupra lotului de Under 18 şi lotului de tineret", a mai spus Carmen Amariei.

Prima acţiune a echipei naţionale feminine de handbal de anul acesta va avea loc la Cluj-Napoca. După o săptămână de pregătire centralizată, "tricolorele" vor participa în perioada 20-21 martie la cea de-a 47-a ediţie a Trofeului Carpaţi. La competiţia găzduită de Sala Polivalentă şi-au mai anunţat prezenţa reprezentativele Braziliei, Suediei şi Germaniei.