Sari la conținut

Ferma de după gratii

Vasile Stoian, condamnat la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie, este unul dintre deţinuţii norocoşi, selectaţi de Comisia Penitenciarului pentru a lucra în fermă. De o jumătate de an are în grijă, împreună cu alţi colegi de celulă, de nu mai puţin de 400 de porci. Munceşte din greu, pentru că numai aşa deţinuţii au parte de carne la masă.

„Primim chiftele, carne prăjită şi jumări prăjite”, a spus Vasile Stoian, unul dintre cei o mie de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul din Gherla.

„Este carne, în fiecare zi ne aduc câte o bucăţică de carne să mâncăm la o mie şi ceva de deţinuţi”, a spus un alt deţinut.

Ferma are autorizat şi un punct de sacrificare a animalelor, spune comisarul Nicolae Andreş, care este şi medic veterinar: „Avem un abator de mică capacitate, unde porcinele sunt abatorizate, iar carnea rezultată în totalitate se foloseşte pentru hrana persoanelor private de libertate.”

Munca la fermă le aduce deţinuţilor şi un curs de calificare, 40% din salariul minim pe economie si, ce e mai important, o zi de libertate, la patru zile lucrate.

„E bine pentru că avem de lucru, ne trece timpul mai repede, ne câştigăm bani, zile câştig, plecăm mai repede acasă la familiile noastre”, a completat Vasile Stoian, deţinutul care lucrează la fermă de o jumătate de an.

Şi legumele sunt la mare trecere în ferma închisorii. Anul acesta, de exemplu, deţinuţii au recoltat aproape 400 de tone de cartofi, varză, morcovi şi alte legume. La ferma de legume lucrează 25 de deţinuţi, majoritatea încarceraţi în regim închis.

Printre ei şi Ionuţ Marian, care îşi execută pedeapsa în regim deschis: „Muncesc de patru luni de zile. Nu e greu, muncim opt ore cât munceşte un om.”

Munca deţinuţilor reduce cheltuieile Pentenciarului Gherla.

„Economisim şi asigurăm legume proaspete pe toată perioada anului până în octombrie. Ar trebui să le cumpărăm, să facem aprovizionarea de iarnă şi aprovizionare de vară, dacă nu am avea legume în sistemul nostru”, a spus comisarul Rodica Moldovanu, responsabil cu sectorul vegetal de la gospodăria agrozootehnică a penitenciarului.

Anul acesta, s-a înregistrat o supraproducţie la ferma agricolă de după gratii de la Gherla, iar surplusul a fost donat celorlalte penitenciare din Transilvania.