Groapa de gunoi, închisă din nou. Deşeurile nu vor mai fi colectate, temporar

Data publicării:
GUNOI

De la miezul nopţii, deşeurile au fost strânse în mașinile firmelor de salubritate, fără a mai fi transportate la groapa de gunoi.

„Platforma de stocare temporară este închisă de azi-noapte de la ora 12:00. A atins capacitatea maximă de depozitare. Ca să putem continua, va trebui să degajăm această platformă, să transportăm deșeurile pe o altă rampă autorizată. În condițiile acestea, noi deocamdată am oprit activitatea”, spune Vasile Frătean, director tehnic Salprest Rampă.

Deşeurile nu mai pot fi depozitate şi din cauza datoriilor acumulate de firmele de salubritate, care însă nu au justificat întârzierea achitării facturilor. Sumele restante au ajuns, în ultimele luni, la 100.000 de lei.

„Mâine va mai fi o întâlnire între colegii de la Consiliul Județean şi cei de la primăria Feleacu pentru a debloca situația și în același timp, am discutat cu operatorul rampei de a găsi soluții până când autoritățile locale și județene vor rezolva problema”, afirmă primarul municipiul, Emil Boc.

Autorităţile vor stabili joi unde vor fi depozitate de acum deşeurile clujenilor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...