Sari la conținut

Harta parlamentarilor

Grupul de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj-Napoca a lucrat mai bine de două luni doar pentru a centraliza datele de contact ale celor 583 de parlamentari, muncă ce nu a fost deloc uşoară.

"Noi am constituit, într-o primă instanţă, o bază de date de tip Excel, undă să colectăm datele. Ne-am împărţit judeţele între noi. În mod suprinzător, pe site-ul Senatului sau site-ul Camerei Deputaţilor nu am găsit informaţiile de care dispunem noi", a afirmat Liviu Natea, unul dintre studenţi.

După centralizarea datelor, a urmat verificarea lor. Una dintre studente a trimis e-mail-uri mai multor parlamentari pe adresele oficiale primite la învestirea în funcţie, însă nu a primit nici acum un răspuns.

"Au răspuns cred că trei, dar nu au fost foarte receptivi. Evident, au răspuns consilierii lor, care m-au chemat la birou, deşi le-am explicat că sunt din alt judeţ şi am cerut să mă ajute pentru un proiect la facultate. Erau puţin panicaţi de ce le-aş cere eu acele informaţii foarte confidenţiale. În anumite locuri am găst anumite adrese pentru birou, iar în alt loc, unele total diferite", a spus studenta Paula Sabou.

Toate aceste date au trebuit actualizate de studenţii care şi-au propus să îi încurajeze pe cetăţeni să discute direct cu reprezentanţii lor din parlament.

"Au fost centralizate, după care am făcut o reverificare, pentru a ne asigura că datele sunt cele corecte. Oricine poate accesa această hartă şi poate vedea din colegiul din care fac parte cine îi reprezintă", spune Paul Fărcaş, profesor FSAPC.

"Nu am căutat niciodată, sincer, dar mă gândesc că ar trebui să fie pe internet", spune un clujean.

"N-am încercat asta pentru că nu ştiu... Câteodată te descurajează modul în care pot să ajungi să accesezi anumite informaţii. Cred că dacă ar fi un mod mai simplu de a găsi repede datele de contact ar fi binevenit", a afirmat altul.

Studenţii care au realizat harta interactivă fac parte din clubul studenţesc Romania One, o asociaţie care îşi propune să dezvolte spiritul şi iniţiativa civică. Pe viitor, tinerii îşi doresc să extindă proiectul, astfel încât să includă în activitatea parlamentară şi prezenţa la şedinţe a deputaţilor şi senatorilor, dar să realizeze şi o hartă a aleşilor locali.