Sari la conținut

Kronospan a ieşit bine la studiul de sănătate

Studiul de impact asupra sănătaţii populaţiei din Sebeş, solicitat de DSP Alba, a fost făcut de Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, iar datele fac referire la perioada 2011-2013. Rezultatul arată că numărul persoanelor diagnosticate cu cancer este mai mic în oraş faţă de alte localităţi din judeţul Alba, precum Aiud sau Blaj.

„Din punctul nostru de vedere, nu vedem o problemă în a primi această autorizaţie, deoarece noi am făcut aceste demersuri şi am obţinut un acord de mediu”, a explicat Adrian Băcilă, director producţie Kronospan Sebeş.

Reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale şi localnicii din Sebeş contestă însă rezultatele studiului. Ei cer ca noua fabrică, pe care intenţionează să o construiască Kronospan, să fie mutată la cel puţin 50 de kilometri de Sebeş şi spun că poluarea din oraş depăşeşte nivelul admisibil.

„Concluzia mea este că ei nu au ce căuta într-o zona urbană, o asemenea activitate industrială nu are ce căuta”, spune Ana Hațegan, reprezentantul unui ONG.

Pentru a primi autorizaţia integrată de mediu, necesară pentru construirea noii fabrici, Kronospan trebuie să primească avizul Direcţiei de Sănătate Publică Alba. O comisie de analiză formată din reprezentanţi ai autorităţilor judeţene trebuie să decidă apoi dacă procedura poate continua. Dacă răspunsul va fi afirmativ, compania este obligată să organizeze o dezbatere cu localnicii. După toţi aceşti paşi, Agenţia de Mediu Alba ar putea elibera autorizaţia integrată de mediu.

Noua fabrică ar urma să producă 60.000 de tone de formaldehidă pe an, dublu faţă de cea care funcţionează la Sebeş de mai bine de 11 ani.