Obiora acuză CFR Cluj că i-a falsificat semnătura

Data publicării:
obiora

Fotbalistul african nu a mai participat la antrenamentele clujenilor încă din luna noiembrie, după ce i s-ar fi propus diminuarea salariului. Jucătorul susţine că oficialii CFR-ului i-au falsificat semnătura pe un nou contract, document care ulterior a şi fost înregistrat la LPF, scrie stiridesport.ro

"Toată lumea trebuie să ştie că la Cluj sclavia n-a fost încă abolită. Adevărul e că mi-au falsificat semnătura şi au pus-o pe un alt contract, diferit de cel pe care-l semnasem cu ei. Aceasta e o infracţiune penală pentru orice instituţie care asigură respectarea legii. Nu poţi face chiar orice şi nu sunt singurul jucător căruia i s-a întâmplat asta la CFR Cluj", a declarat mijlocașul.

Campion al Africii cu Nigeria, în 2013, Obiora a venit la Cluj, sub formă de împrumut, în iarna trecută. La începutul acestui sezon, jucătorul de 22 de ani a fost transferat definitiv de CFR. Obiora, care a mai trecut în cariera sa pe la Inter Milano şi Parma, intenţionează să facă plângere la FIFA împotriva clubului clujean. Oficialii CFR-ului nu au dorit să răspundă, deocamdată, la acuzele mijlocașului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Selena Gomez, răvășitoare la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița a izbucnit în lacrimi la premiera...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...