Sari la conținut

Operaţii maraton la Tîrgu Mureş. Patru pacienţi cu anevrism aortic au fost supuşi unor intervenţii endovasculare

Viorel Greabu este din Sibiu și are 68 de ani. A fost diagnosticat în urmă cu opt luni cu anevrism de aortă abdominal. Mai exact, o anumită porțiune a principalului vas de sânge al organismului, cel care conduce sângele oxigenat de la inimă către creier, membre şi toate organele interne, a început să se dilate. Medicii din Tîrgu Mureş au comandat proteze pentru el.

"Mă simțeam rău de multe ori. Cred că domnul doctor s-a cam supărat pe mine că îl deranjam și de două ori pe lună și îl sunam dacă nu a venit și zicea: Mai așteptăm, mai așteptăm, mai așteptăm", povesteşte pacientul în vârstă de 68 de ani.

Tratamentul clasic al acestor afecțiuni este chirurgical, prin înlocuirea porţiunii de aortă afectată cu o proteză implantată de chirurg. Pentru Viorel Greabu, însă, această variantă era fatală. Medicii au găsit o soluție: tratamentul endovascular.

"În străinătate, pacienții toți beneficiază de acest tratament endovascular, la noi este mai degrabă o excepție ce am făcut astăzi decât o regulă. Le oferă acestora ceea ce ne interesează cel mai mult: o șansă la o viață mai lungă și o calitate a vieții mult mai bună", a afirmat Horațiu Suciu, șeful Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.

La doar 24 de ore de la intervenție, Viorel Greabu se simte bine și așteaptă să fie mutat în salon. "Mă simt deocamdată bine și sper că mi s-a mai lungit viața."

Alţi trei bărbaţi, aflaţi pe lista de aşteptare de mai bine de şase luni, au beneficiat de acelaşi tip de intervenţie.

"Când aștepți ceva ți se pare enorm, dar am sperat și până la urmă s-a rezolvat problema. Noi mergem înainte, vechiul cuțit ar trebui mai lăsat de o parte, eu sunt unul dintre cei privilegiați", a spus unul dintre ei.

"Teamă era în tot momentul, chit că nu am mai făcut niciun efort de atunci, că dacă se spărgea nu mai era SMURD și Salvare", a afirmat altul.

"Pot să zic că am salvat patru vieți cu această cale. Recuperarea este foarte rapidă, în 24 de ore pacientul poate să stea în fund și să se ridice", a afirmat Ayman Elkahlout, șef laborator Cateterism Cardiac.

Medicii spun că acest tratament, de endoprotezare a anevrismelor aortice, nu este inclus, în momentul de faţă, în niciun program naţional, iar costul unei intervenţii este de 10.000 de euro. Cele patru intervenţii efectuate la Tîrgu Mureş au fost suportate din Programul național de chirurgie cardiovasculară.

"Evident că este un lucru foarte bun că am avut acces la aceste fonduri, dar aceste fonduri a trebui să le luam practic din fondurile pacienților care beneficiază de intervențiile de chirurgie cardiovasculară. Practic, a trebuit să mai reducem din numărul de intervenții", a mai spus Horațiu Suciu.

Medicii spun că dacă ar primi sprijin financiar, Institutul de Boli Cardiovasculare din Tîrgu Mureş ar putea efectua cel puțin 50 de astfel de intervenţii într-un an.