Sari la conținut

Procesul lui Marian Oprişan, la un pas de pronunţare

La cea de-a 35-a înfăţişare, judecătorul a respins expertiza contabilă, care ar fi trebuit să stabilească dacă, în urma lucrărilor contractate de Marian Oprişan unor firme, s-a creat vreun prejudiciu bugetului de stat.

Decizia a fost luată pe baza faptului că cele două experte care au întocmit documentul au fost arestate preventiv, la începutul acestei luni. Ele au fost acuzate că s-au înţeles cum să facă expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţi.

Pronunţarea în dosarul deschis încă din 2006 pe numele lui Marian Oprişan a fost amânată pentru sfârşitul lunii ianuarie.