Sari la conținut

Proiect pentru studenţii cu dizabilităţi

Cele mai multe dintre facultăţile Universităţii Babeş-Bolyai au rampe de acces la intrare, însă nu şi în interiorul clădirilor. Lucrul acesta l-a simţit pe pielea ei Mihaela Tăistaru, fostă studentă, acum masterandă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Pentru că nu a putut tot timpul să urce zecile de scări până la sala de curs, profesorii au venit în întâmpinarea ei.

"Au luat măsuri şi toaleta au adaptat-o. La sediul celălalt de facultate au pus o rampă. Pentru că era o clădire cu două etaje, nu puteau să pună un lift. Eventual au mutat orele de curs la parter pentru mine. La început a fost foarte greu, pentru că nu ştiam cum voi urca aceste scări", a povestit Mihaela Trăistaru, masterandă.

Acum, studenţii şi profesorii de la UBB vor să le facă viaţa mult mai uşoară tinerilor aflaţi în scaun cu rotile. Pentru început, alături de specialişti în domeniu, aceştia vor evalua toate clădirile din punct de vedere al accesibilităţii şi vor decide ce aparate trebuie achiziţionate.

"Mai este aici şi problema clădirilor de patrimoniu, unde este practic foarte greu să construieşti o rampă. Şi atunci ne-am gândit la aceste rampe mobile, care să fie în camera portarilor şi care să fie instruiţi să le instaleze la cerere", a declarat conf. univ. dr. Alina Rusu, coordonatorul Biroului pentru Studenţi cu Dizabilităţi.

În plus, toată clădirile universităţii vor fi adăugate pe harta accesibilităţii, un proiect unic în ţară al celor de la Fundaţia Motivation.

"Va veni în ajutorul studenţilor care vor să se înscrie la UBB. Vor putea găsi pe hartă clădirile accesibile. OK, aici vom avea cursuri. Este acces, nu este acces și care pot fi instalate la cerere, fără a necesita modificări arhitecturale ale clădirilor UBB, mult dintre ele vechi de peste 50 de ani. Harta funcţionează pe între teritoriul ţării, se dezvoltă în permanenţă", a precizat George Cernucan, coordonator Motivation Cluj.

Pentru a pune în practică proiectul, iniţiatorii lui vor să strângă pentru început aproape 10.000 de lei pe platforma de crowdfounding a universităţii. La Universitatea Babeş-Bolyai învaţă aproximativ 150 de studenţi cu diferite dizabilităţi, dintre care 60% au dizabilităţi motorii.