Sari la conținut

Cadouri pentru copii. Primăria Peştera a oferit 500 de biciclete copiilor din localitate

A fost fericire mare în comuna Peştera. Adulţii i-au sărbătorit cu mare fast pe cei mai mici dintre locuitorii comunei. Însă cel mai aşteptat cadou, atât de copii, dar şi de părinţi, a fost bicicleta pe care a primit-o în dar fiecare din cei 500 de copii din localitate.

Primarul spune că ideea acestui cadou s-a născut dintr-o frustrare a sa din copillărie.

Valentin Vrabie, primar Peştera: "Mi-am dorit întotdeauna o bicicletă şi nu am avut. Am 48 de ani şi nu am avut bicicletă niciodată.Şi sincer, când văd acum că am bucurat aproape 500 de copii nu îmi pare rău că a trebuit să trec prin neajunsuri atât de multe încât să îmi dau seama să completez atunci când am posibilitatea celor pentru care pot."

Roşii, albastre, maro, roz, cu fundiţe sau fără, mai mari sau mai mici, biciclete au fost îndelung analizate de copii. Şi, fericiţi nevoie mare, după ce şi-au primit cadoul, copiii au şi testat bicicletele, chiar dacă unii dintre ei nici nu ştiau să meargă cu acestea.

Inedita iniţiativă a însumat o investiţie de 100.000 de lei, din care 30.000 de lei din bugetul primăriei, iar restul din sponsorizări.

reporter: Poliana Căpitan
operator: Viorel Cotleţ

editor web: Anca Medrea