Sari la conținut
News Alert

Conflictul de la Sanatoriul Techirghiol continuă. Angajaţii nu renunţă şi cer demisia actualului director

Angajaţii sanatoriului susţin că lucrează în condiţii de stres şi că rămân de multe ori peste program. De fiecare dată când au încercat să stea de vorbă cu directorul, acesta nu ar fi fost dispus să-i asculte, susţin oamenii.

Mihaela Stan, şef de tură: "În septembrie am primit ultima oară materiale de curăţenie. Şi cum v-aţi descurcat în toată perioada aceasta?Cu cele ce au fost şi cu economiile pe care le-am făcut ca să fim siguri că avem."

"Dacă mergem la dumnealui cu o problemă: domule manager asta e avem o problemă, multe greutăţi. Îi spunem lui o chestie spune te rog ieşi afară!", a spus un alt angajat. 

Oamenii vor să organizeze noi acţiuni de protest dacă directorul interimar nu va demisiona. Dar acesta nu vrea să renunţe la funcţie.

În schimb, admite că a condus Sanatoriul cu mână de fier, însă a făcut-o pentru bine instituţiei. El este de părere că toate nemulţumirile provin de aici.

Alexandru Georgescu, directorul interimar al Sanatoriului Balnear Techirghiol: "Personalul este puţin, am avut şi câteva acţiuni de promovare, acţiuni în beneficiul unităţii, au mai făcut munci suplimentare. E clar că s-a ajuns la.. paharul se umple plţin câte puţin. Vreau să rezolv toate problemele. Le-au definit, le rezolvăm mai puţin solicitarea asta cu demisia care nu are nicio relevanţă în acest context."

Tuncay Cadîr, lider sindicat TESA: "O ţine pe a dânsului. O ţine cu ce? Ce spune? Că el nu ne-a terorizat şi să încercăm să ne înţelegem că nu o să mai fie aşa. Mă duc la secretariat să înregistrez cererea pentru grevă şi după aceea vedem."

Ministerul Sănătăţii a fost informat despre protestul de la Sanatoriul Techrighiol şi urmează să stabilească ce măsuri vor fi luate.Totodată, o listă a cerinţelor protestatarilor a fost întocmită ieri şi va fi transmisă la Bucureşti.

reporter: Annabelle Borş
operator: Victor Niţă