Sari la conținut

Cu Raliul Deltei în Europa

Revenit în 2013 după o pauză de 20 de ani în calendarul Campionatului Naţional, Raliul Deltei ,redenumit din 2014 Danube Delta Rally, a crescut în doi ani câţi alţii în zece şi de la anul va deveni etapă în cadrul FIA European Rally Trophy 2015.

Aflat la cea de-a XV-a ediție în 2014, Danube Delta Rally a fost atent monitorizat, pe toată durata desfășurării evenimentului, de către un oficial al Federației Internaționale de Automobilism, în persoana lui Jordi Parro din Spania, punctajul primit de către organizatori fiind unul peste media raliurilor europene de marcă.

Ținând cont de tradiția desfășurării evenimentului în ultima săptămână a lunii Mai, dar și de calendarul FIA pentru European Rally Trophy, organizatorii au înaintat Federației Internaționale de Automobilism propunerea pentru perioada 28-30 Mai, în vederea desfășurării etapei din 2015 de la Tulcea.

Data certă a desfășurării raliului de la Tulcea va fi anunțată după definitivarea calendarelor competiționale ale FIA si FRAS.

reporteri: Tudorel Ene / Paul Greavu
operator: Cristian Caciauna 

editor web: Anca Medrea