Sari la conținut

Grădiniţa din dispensar. 24 de copii se joacă şi mănâncă într-un spaţiu de 30 de mp

În grădiniţa improvizată, copiii au la dispoziţie puţin peste un metru pătrat.

Mihaela Chelaru, director Grădiniţa cu Program Normal Cerchezu: "Ne dorim un spaţiu mai mare. Sperăm să reuşim să facem o altă grădiniţă."

Locul de joacă nu are mai mult de patru-cinci metri pătraţi, aşa că cei mici trebuie să îl folosească pe rând. În timp ce alţii lucrează la măsuţe, câţiva sunt liberi să alerge în voie... dacă se poate spune aşa.

Şi părinţii şi-ar dori condiţii mai bune pentru copiiilor dar s-au resemnat: "Ce să le facem? Dacă mai mare nu are locul. Trebuie să ne chinuim cu ei aşa, decât acasă."

Clădirea în care a funcţionat grădiniţa şi în care au învăţat aproape toţi părinţii din sat a fost construită prin anii '60. Consiliul Local a investit de-a lungul timpului în lucrări de întreţinere însă a apărut o problemă care punea în pericol siguranţa copiilor şi a cadrelor didactice.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Vechea grădiniţă a ajuns o ruină. Mai are puţin şi cade cu totul. Aici este beciul,care se continuă pe sub jumătate din clădire. În urmă cu 8 ani s-a surpat, drept urmare pereţii s-au deplasat iar această zonă, unde exista sala de mese a copiilor, jumătate se susţine în 1,2,3 grinzi din lemn."

Aici, singurul inconvenient era că toaletele se aflau în curte, la 10 metri de clădire, iar când ploua, educatoarea spune că era nevoită să îi ducă pe copii în braţe. Cu toate acestea, spaţiul era mai mult decât generos: peste 4.000 de metri pătraţi.

De mai bine de cinci ani, primarul comunei aşteaptă bani de la Banca Mondială pentru a construi o nouă clădire. A făcut proiectul împreună cu Inspectoratul Şcolar dar banii nu au mai venit pentru că, spune el, se tot schimbă guvernele.

Ion Constantinescu, primarul comunei Cerchezu: "Anul ăsta văd că s-a reluat, dar au expirat avizele, autorizaţia de construire. În ultima discuţie avută la ISJ, se pare că vom relua, vom reactualiza şi Doamne Ajută şi să fie bine!"

Întregul proiect costă 100.000 de euro, bani pe care primarul speră să îi primească anul viitor.

reporter: Oana Manoilă
operator; Cătălin Vârban